În total, este vorba despre nu mai puțin de 64 de milioane de locuințe în care nu stă nimeni.
Prețurile apartamentelor din marile orașe au fost mult supraevaluate, în ciuda măsurilor restrictive impuse de guvernul de la Beijing.
Problema acestor cartiere nu este numai aceea că s-au băgat aici sute de miliarde de dolari pentru nimeni și pentru nimic, dar lucrările continuă, sute de muncitori în construcții fiind angrenați aici.

Conform unei anchete realizată în peste 30 de orașe mari din China, proprietățile imobiliare din 11 orașe au prețuri ce depășesc de la 30% la 50% un indice de referință care ține cont de 11 factori, printre care infrastructura și puterea de cumpărare.
Diferența ajunge chiar la 70% în unele orașe. Conform cifrelor oficiale, prețurile apartamentelor erau în luna octombrie mai mari cu 0,2% față de luna anterioară și cu 8,6% față de perioada similară a anului trecut.
Guvernul de la Beijing a început să impună măsuri împotriva creșterii prețului la apartamente încă din luna aprilie, una dintre ele fiind interzicerea băncilor de a acorda credite pentru cei care vor să-și cumpere un al treilea apartament.

<script src="https://player.ooyala.com/player.js?autoplay=1&deepLinkEmbedCode=UyeGVnMjpDdWYs18fTZrJvkcm36J8Pjc&width=640&embedCode=UyeGVnMjpDdWYs18fTZrJvkcm36J8Pjc&video_pcode=oza2w6q8gX9WSkRx13bskffWIuyf&height=360"></script>