1. Cum a ajuns Grecia în această situaţie?
Criza datoriei greceşti era previzibilă, dar guvernele care s-au succedat au închis ochii. Una din ţările cu cea mai mare creştere din zona euro în perioada 2000 (anul care a precedat introducerea monedei unice) – 2007 (anul declanşării crizei pieţei creditelor ipotecare din SUA), Grecia a fost prima care a plonjat în criza datoriei suverane. Creşterea anuală medie a PIB-ului cu 4,2 % în perioada menţionată a dus la ignorarea deficitelor structurale ale Atenei. Sectorul bugetar era supradimensionat (aproximativ 800.000 de funcţionari la o populaţie activă de 5 milioane de persoane), iar cheltuielile publice generoase. Economia subterană a prosperat, mai ales în sectorul serviciilor şi al turismului. Ponderea economiei gri este estimată la 20 % – 30 % din PIB. Această situaţie înseamnă şi corupţie. ONG Transparency International estimează că cel mai ridicat nivel al mitei a fost în 2009, cu aproximativ 88 de milioane de euro. Frauda fiscală este o altă consecinţă a economiei clandestine. Criza economică globală s-a făcut simţită în 2009, în turism şi transportul maritim, două sectoare esenţiale, dar guvernul conservator de atunci nu a impus o disciplină bugetară mai aspră şi a preferat să cosmetizeze conturile publice. În noiembrie 2009, noul guvern socialist a modificat estimare deficitului bugetar, la 12,7 % din PIB. Iar urmarea este cunoscută.
2. Care este riscul pentru băncile creditoare?
Băncile franceze şi germane ar fi primele afectate de o restructurare a datoriei greceşti, dar ar fi o situaţie gestionabilă, potrivit acestora. Băncile franceze s-au angajat anul trecut, faţă de guvern, să păstreze până la scadenţă obligaţiunile suverane greceşti. Deci, portofoliul lor se diminuează, dar lent. Acest lucru a determinat agenţia Moody’s să anunţe o posibilă reducere a ratingurilor băncilor franceze, în eventualitatea unei restructurări a datoriei greceşti. Agenţia a precizat că băncile franceze ar continua să figureze printre cele mai solide chiar dacă s-ar întâmpla acest lucru.
3. Care sunt riscurile pentru Banca Centrală Europeană?
În ipoteza celui mai pesimist scenariu, al insolvenţei Greciei, BCE riscă să înregistreze pierderi în valoare de zeci de miliarde de euro, dar poate să facă faţă situaţiei. Într-un asemenea caz, nu atât expunerea BCE contează, ci mai mult cea a celor 17 bănci centrale din zona euro (Eurosistemul). Potrivit unui studiu al JP Morgan, din mai 2011, datorită capitalului şi rezervelor în valoare de 81 de miliarde, Eurosistemul poate face faţă unei ajustări a datoriei greceşti, chiar cu 50 % (din valoarea nominală). În cazul acestui scenariu foarte defavorabil, pierderile Eurosistemului s-ar ridica la 35 de miliarde de euro. Potrivit JP Morgan, Eurosistemul ar fi ‘împrumutat’ peste 130 de miliarde de euro Greciei: în cadrul programului lansat în mai 2010, BCE ar fi cumpărat titluri greceşti în valoare de 40 de miliarde de euro şi ar acordat, în februarie, 90 de miliarde de euro în lichidităţi unor unităţi greceşti în schimbul obligaţiunilor elene. În caz de restructurare, pierderile vor fi calculate pe aceste sume. Dacă o s-ar produce o restructurare care ar antrena pierderi, ar fi fără îndoială necesară recapitalizarea BCE.
4. Contribuabilul francez va plăti şi el?
Parisul a împrumutat deja Atenei 9 miliarde. Acum, impactul crizei greceşti asupra finanţelor publice franceze nu este puternic. Pe termen scurt, statul încasează chiar o marjă a dobânzilor pentru împrumuturile acordate (Franţa împrumută cu dobânzi mai mici decât cele impuse Greciei). Câştigul ar trebui să fie de peste 300 de milioane de euro reprezentând dobânzile din 2011 (au fost 69 de milioane în primul trimestru). Dar totul s-ar putea schimba în caz de restructurare a datoriei. Franţa s-a angajat şi în cadrul Fondului European de Stabilitate Financiară printr-un aport de garanţie care reprezintă 110 miliarde de euro. Franţa trebuie, se asemenea, să contribuie, din 2013, cu 16 miliarde la capitalul Mecanismului european de stabilitate, viitorul fond de ajutor permanent.
5. Care sunt principalele ţări expuse?
Principalele economii mondiale nu ar trebuie să neglijeze riscul unui faliment al Greciei.
Cifrele expunerii principalelor ţări la economia grecească în ansamblu sunt mai puţin cunoscute. Pe baza datelor colectate de Barclays Capital referitoare la angajamentul băncilor străine în Grecia, s-a arătat că la sfârşitul lui 2010, împrumuturile publice şi private aprobate sau promise de cele zece ţări creditoare principale depăşeau 200 de miliarde de euro. Excluzând împrumuturile bancare ale acestor zece ţări către sectorul privat nefinanciar, expunerea este de peste 160 de miliarde de euro. Franţa este în frunte cu 62 de miliarde (35 de miliarde fără creditele acordate sectorului privat nefinanciar). Urmează Germania cu 50 respectiv 44 de miliarde. SUA ocupă a treia poziţie, cu 34 şi 31 de miliarde de euro. Urmează apoi Italia (19 şi 18 miliarde), Regatul Unit (14,6 şi 9 miliarde) şi Spania (11 şi 10,5 miliarde).
6. Restructurarea datoriei: despre ce este vorba?
Mai multe idei sunt dezbătute, dar nu există nicio soluţie ideală. Se vorbeşte despre rostogolirea datoriei (‘rollover’) sau ‘iniţiativa de la Viena’. În acest caz, creditorii privaţi reinvestesc în mod voluntar în obligaţiuni greceşti atunci când cele pe care le deţin ajung la maturitate. Problema este că acest lucru agravează caracterul insustenabil al datoriei. Ar trebui în consecinţă ca ţara să se îndatoreze din nou la dobânzi mai puţin exagerate. Dar atunci cine va mai vrea să-şi cumpere obligaţiunile? Vor fi fără îndoială necesare stimulente, ceea ce pune problema sancţionării de către agenţiile de rating. Ele nu tolerează ca creditorii care nu participă să fie afectaţi, nici ca investitorii să fie forţaţi să-şi menţină expunerea. Se mai vorbeşte despre prelungirea scadenţei, dar investitorii vor avea de pierdut deoarece noile condiţii sunt în avantajul Greciei, şi despre rostogolirea datoriei prin prelungirea scadenţei. Obligaţiunile care ajung la maturitate sunt rambursate şi se reinvesteşte în noi obligaţiuni cu scadenţă mai mare. Dar nici acest lucru nu va fi pe placul agenţiilor de rating.
7. Care sunt consecinţele în caz de insolvenţă?
BCE şi numeroşi lideri europeni avertizează de câteva săptămâni în legătură cu un ‘efect Lehman Brothers’ dacă criza grecească se agravează. Aşa cum sistemul financiar american s-a prăbuşit după falimentul băncii americane provocând o criză a lichidităţilor în lumea întreagă, la fel şi insolvenţa Greciei riscă să declanşeze o criză a încrederii în zona euro şi să producă panică în celelalte ţări puternic îndatorate (Portugalia, Irlanda, Italia, Belgia).
8. Care sunt soluţiile susţinute de Franţa, Germania şi UE
Ministrul german al finanţelor, Wolfgang Schäuble, s-a declarat în favoarea unui plan de ajutorare care implică o participare a sectorului privat ‘substanţială, cuantificabilă şi voluntară’. Germania mai vrea ca cei care deţin obligaţiuni private greceşti scadente între 2011 şi 2014 (în valoare de 85 de miliarde de euro), să accepte să le schimbe în titluri cu o scadenţă suficient de mare pentru a-i da Greciei timp să se redreseze. Schäuble a menţionat ca exemplu o durată de 7 ani.
BCE respinge orice soluţie care ar putea duce la o incapacitate de plată totală sau selectivă a Greciei. Parisul înclină spre această poziţie, aşa cum a precizat François Baroin, ministrul bugetului. Insolvenţa selectivă implică neonorarea angajamentelor pentru o categorie specifică sau o anumită scadenţă a datoriei suverane. Italia, Spania şi, bineînţeles, Grecia susţin poziţia Franţei.
Comisia Europeană lucrează de câtva timp la ‘iniţiativa de la Viena’, un acord prin care băncile să extindă voluntar scadenţele datoriei greceşti.
