Oprescu (ARB): Raportul credite-depozite a ajuns la 87 de puncte în martie; avem capacitatea să finanţăm creditarea din economisirea internă

Oprescu (ARB): Raportul credite-depozite a ajuns la 87 de puncte în martie; avem capacitatea să finanţăm creditarea din economisirea internă
Publicat de Valentin Gros la 6 iunie 2016, 13:54

Băncile din România au capacitatea să finanţeze creditarea pe baza surselor interne de economisire, având în vedere că raportul credite-depozite a scăzut sub 100 de puncte şi ajuns la 87 de puncte în martie 2016, însă este necesară creşterea gradului de incluziune financiară, care rămâne foarte scăzut comparativ cu media Uniunii Europene, susţine preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor, Sergiu Oprescu.

"Raportul credite-depozite a scăzut sub 100 de puncte şi ajuns la 87 de puncte în martie, ceea ce arată că avem capacitatea să ne finanţăm creditarea din baza de economisire internă. Din păcate nivelul de incluziune financiară este scăzut în România, chiar dacă am avut cea mai mare creştere, de la 44% la 61% în perioada 2011 – 2014. Totuşi, un indicator de 61 de puncte procentuale arată că suntem mult în urmă. Media UE este de 90%", a explicat luni Oprescu, în cadrul evenimentului "Summer Banking Academy", organizat de Institutul Bancar Român. 

Potrivit acestuia, îmbunătăţirea indicatorului menţionat va fi posibilă odată cu creşterea gradului de educaţie financiară, scop în care ARB a lansat, în ianuarie acest an, "Platforma de Educaţie Financiară", realizată prin implicarea tuturor entităţilor care compun piaţa financiară din România. 

"Platforma de educaţie financiară urmăreşte creşterea nivelului de educaţie financiară şi intensificarea gradului de diseminare a rezultatelor prin intermediul programelor", a explicat Oprescu. 

AGERPRES

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.