Este a doua ediţie după cea organizată anul trecut tot la Poiana Braşov, înaintea Festivalului Olimpic al Tineretului European.

Sporturile care se vor desfăşura în cadrul manifestării sunt: schi slalom, schi Super G, snowboard slalom, snowboard Super G, toate pe pârtia Telescaun Lupului, tenis de masă în sala de sport a Colegiului Naţional ‘Dr. Ioan Meşotă’, biliard, la Clubul Arta din Braşov, bowling la Tequila Bowling din Braşov, volei pe zăpadă, pe terenul din faţa hotelului ‘Sport’ din Poiana Braşov, tir, la poligonul de biatlon din Râşnov.

Taxa de participare este de 49 de euro plus TVA, pentru schi şi snowboard şi 29 de euro plus TVA pentru biliard, bowling, tenis de masă, tir şi volei pe zăpadă.

Deschiderea manifestării va avea loc în Piaţa Sfatului sâmbătă, 8 februarie, după care se vor desfăşura toate competiţiile, iar duminică festivitatea de premiere.

"Este o onoare pentru municipiul Braşov să găzduiască pentru al doilea an consecutiv, Wingter CorporateGames. Sunt bucuros că Braşovul a devenit o destinaţie pentru desfăşurarea competiţiilor de iarnă, inclusiv pentru cele de mare anvergură cum a fost şi FOTE, dar şi pentru cele care vizează sportul amator. Mă interesează ca domeniul schiabil din Poiana Braşov recent modernizat să fie cât mai mult utilizat. Nu mă interesează cine schiază. Important este să găzduim cât mai multe competiţii de tot felul", a spus primarul George Scripcaru