Tudorel Toader are probleme mari. Olanda a transmis că este îngrijorată din cauza ordonanțelor de urgență care modifică Codurile penale și permit desființarea unor sentințe definitive și pe care Guvernul se pregătește să le adopte în următoarea perioadă. Declarația a fost făcută, joi, de ambasadorul Olandei la București, Stella Ronner-Grubacic, la finalul unei întâlniri pe această temă cu ministrul Justiției, Tudorel Toader.

„Această întâlnire face parte din dialogul regulat pe care îl am cu ministrul Justiției. Știm că există discuții despre una sau mai multe ordonanțe de urgență, am avut cu ministrul o întâlnire reușită, mulțumitoare pe tema acelor ordonanțe, și i-am împărtășit ministrului îngrijorările noastre și aș lăsa subiectul așa. Îngrijorările se referă la o ordonanță despre care am auzit că ar putea fi adoptată poate astăzi sau mâine și care vizează amendamente aduse Codului Penal. Dar asta nu este nimic nou. Noi ne-am mai exprimat îngrijorările și, în trecut, este parte a unui dialog continuu, am avut deja câteva întâlniri și discuții nu numai cu ministrul Justiției” a declarat ambasadorul Olandei la București. Stella Ronner-Grubacic și-a exprimat speranța că mesajele transmise ministrului Justiției „au fost înțelese și vor fi luate în considerare”.

Vezi și Rareș Bogdan, mesaj pentru Denise Rifai! Moment inedit la Realitatea TV

Tudorel Toader s-a supărat după ce presa a relatat declarațiile ambasadoarei Olandei. Pentru că nu avea cum să se lege de declarațiile oficiale ale acesteia, ministrul s-a luat de presă pe motiv că ar fi exagerat.

El a spus că ambasadoarea Olandei nu a descins în biroul său, așa cum a susținut o parte a presei.

„Ambasadoarea Olandei nu ” a descins la MJ” in cursul zilei de astazi.

In urma cu o luna si jumatate a solicitat o intrevedere la MJ, intrevedere care a tot fost amanata, pana astazi, prin corelarea agendelor de lucru !”, a scris Tudorel Toader pe pagina sa de socializare.

Te-ar putea interesa și: