Care este povestea din spatele amnistiției și grațierii? Tudorel Toader face dezvăluiri de ultim moment

Care este povestea din spatele amnistiției și grațierii? Tudorel Toader face dezvăluiri de ultim moment
Publicat de Leonard Bădilă la 23 iulie 2021, 14:25

Fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader, a scris recent pe pagina sa de socializare că s-a opus amnistiei și grațierii, în ciuda presiunilor politice. Potrivit acestuia, s-a întâlnit la un moment dat cu ambasadoarea Olandei, căreia i-a spus clar că nu va da amnistia și grațierea.

Care este povestea din spatele amnistiției și grațierii? Tudorel Toader face dezvăluiri de ultim moment

Tudorel Toader a scris că amnistia și grațiere este „hulită de unii”, în timp ce alții o doresc „indiferent de culoarea politică”.

„Amnistia și grațierea: hulită de unii, dorită de foarte mulți, indiferent de culoarea politică! info stă în fraza finală!

1. premisa: adoptarea OUG 13 din ianuarie 2017, cu toate consecințele ei. Ulterior, unii au devenit moraliști, uitând faptul că au făcut parte din cabinetul acelei epoci”, a scris Tudorel Toader pe Facebook.

Sunt multe de spus

De asemenea, fostul ministru al Justiției a punctat că declarațiile publice pe care le-a pot fi regăsite pe sursele media.

„2. declarații publice, pe care le-am făcut, care pot fi regăsite pe sursele media, care puteau să fie auzite de către cei care aveau urechi să le audă:
– eu am venit la MJ să sting incendiul ordonanței 13, nu am venit să pun gaz pe foc;
– rămân la MJ atât timp cât pot să îmi îndeplinesc obligațiile de ministru
cu respectarea exigențelor constituționale, dacă nu, sunt rector al Universității „Al. I. Cuza” din Iași , a doua zi îmi reiau atribuțiile de rector;
– unde este urgența adoptării unei OUG privind amnistia și grațiere?
– există în Parlament un proiect de lege privind amnistia și grațiere, Parlamentul poate să continue procesul legislativ;
– politica penală o face Parlamentul prin lege, nu o face Guvernul prin OUG;
– către ambasadorii UE, îngrijorați și preocupați de statul de drept: vă rog să îmi spuneți care soluție legislativă nu este corectă, prin ce anume, care este forma corectă care ar trebui promovată? Răspuns: nu avem exemple concrete, în general nu este bine!

3. excepția: la o întrevedere, în doi, cu ambasadoarea Olandei, la rândul dânsei preocupată fiind și îngrijorată, i-am spus: „uitați-vă în ochii mei, eu nu promovez OUG privind amnistia și grațierea, prefer să plec și să îmi reiau atribuțiile de rector la Iași”. Cu o atitudine total schimbată, a plecat de la MJ, fapt pe care sper să-l confirme în eventualitatea unei întrebări! Sunt multe de spus!”, a conchis fostul ministru al Justiției.

Informații articol
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.