Televiziunea publică nu reușește deloc să iasă la liman, cu toate că este finanțată de stat și se caută permanent soluții pentru menținerea ei pe linia de plutire. Totuși este greu să ajungă un post de televiziune profitabil ținând cont de modul în care sunt gestionați banii.

Pentru doar 15 minute, adunate în cele trei zile prevăzute în contract pentru a prezenta festivalul, conform surselor Libertatea, actorul italian Gabriel Garko a primit suma de 40.000 de euro.

Conștienți că au plătit o sumă extrem de mare pentru o prestație de maximum 5 minute pe seară, organizatorii l-au folosit și la înmânarea trofeului celui care a ocupat Locul I. În tot acest timp, Iulia Vântur, care a fost și la repetiții și a stat de la început până la finalul celor trei seri în care a prezentat, a plecat acasă mai bogată cu doar 10.000 de euro.

Te-ar putea interesa și: