Suma enormă cheltuită de TVR pe recitalurile de la Cerbul de Aur. Câți bani au încasat artiștii celebri

Suma enormă cheltuită de TVR pe recitalurile de la Cerbul de Aur. Câți bani au încasat artiștii celebri
Publicat de Mădălina Bălăceanu la 27 noiembrie 2018, 11:48

Televiziunea Publică a cheltuit sume enorme pe recitalurile de la ediția de anul acesta a Festivalului ”Cerbul de Aur”. Cea mai importantă prezență a fost cântăreața americană, Nicole Scherzinger, fosta membră a trupei Pussycat Dolls. Banii pe care i-a primit au reprezentat jumătate din suma întreagă.

Membrele trupei Pussycat Dolls s-au bucurat de faimă internaţională în timpul unei cariere de aproape șapte ani, între 2003 şi 2010. Nicole Scherzinger, liderul trupei, şi-a lansat o carieră solo mult mai puţin de succes. Ambele ei albume de până acum abia au lăsat urme în topurile internaţionale. Cu toate acestea, a susţinut numeroase concerte. Cel din România s-a dovedit foarte profitabil, graţie bugetului Televiziunii Publice: 462.045 de euro.

James Blunt, însă, celebrul autor al hit-ului „You’re beautiful”, ale cărui albume s-au aflat în permanenţă în topuri şi care a strâns de-a lungul carierei numeroase premii – inclusiv cinci nominalizări Grammy – a fost plătit doar cu 211.818 euro.

În total, TVR a cheltuit 1.027.996 de euro pe recitalurile de la ediţia din acest an a Festivalului „Cerbul de Aur”, scrie Libertatea.

Informații articol
Etichete: ,
Publicat în: Stil de viață
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.