Londra este pe cale de a deveni un mare centru de spălare a banilor, capitala britanică fiind refugiul preferat al magnaţilor ruşi aflaţi în exil, a declarat un oficial rus de rang înalt într-un interviu dat publicităţii vineri, relatează AFP.

„Cea mai mare parte a acestor fugari se ascund în Israel sau în Marea Britanie. Nu este o coincidenţă că Londra este numită în mod frecvent Londongrad”, a declarat Aleksandr Zviaghinţev, procuror general adjunct, citat de cotidianul Rossiiskaia Gazeta.

„După cum vă imaginaţi, nu este vorba despre hoţi mărunţi care se ascund aici, ci de persoane care dispun de un capital important. Se pare că Londra, prin rolul său de piaţă financiară mondială, devine o mare «spălătorie» pentru spălarea banilor obţinuţi prin mijloace infracţionale”, a adăugat acesta.

Zviaghinţev a precizat că mulţi dintre refugiaţi au cerut azil politic pentru a „primi o protecţie împotriva justiţiei ruse”.

Numeroşi oligarhi ruşi consideraţi infractori de justiţia rusă locuiesc la Londra.

Cel mai cunoscut dintre aceştia este Boris Berezovski, un apropiat al fostului preşedinte rus, Boris Elţîn, care s-a îmbogăţit în urma privatizărilor controversate din anii ’90 şi a obţinut azil politic în Marea Britanie în 2003.

Moscova a cerut în mod repetat în trecut extrădarea miliardarului, devenit detractor al Kremlinului. Londra a refuzat însă de fiecare dată aceste cereri.

Pe lista celor instalaţi la Londra figurează şi liderul cecen sparatist, Ahmed Zakaiev, şi excentricul om de afaceri Evgheni Cicivarkin, fost proprietar al primei companii ruse de telefonie mobilă, Euroset. Cicivarkin este suspectat de estorcare de fonduri şi răpire în Rusia, unde este urmărit din ianuarie 2009.

SURSA: Mediafax