Obiectul din bucătorie care poate favoriza acumularea bacteriilor. Plasticul nu este întotdeauna alegerea cea mai sigură pentru igienă

Tocătorul este unul dintre obiectele de bucătărie folosite aproape zilnic, însă alegerea materialului din care este făcut poate avea implicații asupra igienei, alimentelor și chiar a duratei de viață a cuțitelor. Plasticul a fost considerat mult timp varianta sigură, în timp ce lemnul a primit reputația unui material poros, demodat și mai greu de curățat.

Obiectul din bucătorie care poate favoriza acumularea bacteriilor

Totuși, răspunsul nu este atât de simplu, potrivit publicației Nine. Experți din domeniul producției, științei alimentare și designului de produse au analizat diferențele dintre tocătoarele din lemn și cele din plastic, iar rezultatele pun sub semnul întrebării ideea că plasticul este automat mai igienic.

Ideea potrivit căreia plasticul este în mod automat mai curat este răspândită, însă cercetările nu susțin în totalitate această presupunere.

Simon Lissa, proprietarul The Cutting Board Company Australia, indică cercetări, inclusiv studii realizate de CSIRO, care au arătat că tocătoarele din lemn au avut niveluri mai scăzute de bacterii decât cele din plastic.

Unul dintre motive este reprezentat de compușii care apar în mod natural în lemn, precum taninurile, despre care se arată că inhibă dezvoltarea bacteriilor. În plus, fibrele lemnului absorb umezeala și bacteriile și le transportă în interiorul materialului, departe de suprafață, ceea ce limitează transferul acestora înapoi către alimente în timpul utilizării.

Odată ajunse în structura internă a lemnului, bacteriile tind să se usuce și să moară, în loc să se multiplice.

Dr. Vincent, nutriționist clinician și specialist în știința alimentelor, explică faptul că percepția potrivit căreia plasticul este mai curat ține mai degrabă de aspectul materialului decât de modul în care acesta se comportă pe termen lung.

Plasticul este inițial neted și rezistent la bacterii, însă, prin utilizare repetată, suprafața sa dezvoltă rapid urme de cuțit. Aceste linii și șanțuri pot reține umezeală, particule alimentare și bacterii, iar îndepărtarea lor completă poate fi dificilă chiar și prin spălare temeinică.

Lemnul se comportă diferit. Tocătoarele din lemn de esență tare, în special cele realizate din specii precum arțarul, au o structură fibroasă care poate îndepărta bacteriile de la suprafață și, în anumite situații, poate contribui la inhibarea supraviețuirii acestora.

Astfel, chiar dacă lemnul poate părea mai puțin curat din punct de vedere vizual, el poate avea rezultate surprinzător de bune din perspectivă microbiologică atunci când este întreținut corespunzător.

Ce ajunge în alimente de pe un tocător din plastic

Un alt aspect îl reprezintă materialul desprins de pe tocător în timpul utilizării.

De fiecare dată când un cuțit taie într-un tocător din plastic, lama poate îndepărta cantități mici de material. Acestea sunt, de regulă, fragmente microscopice de polietilenă sau polipropilenă, iar unele dintre aceste particule pot ajunge în alimente.

Efectele asupra sănătății ale acestei expuneri sunt încă studiate. Totuși, situația ridică o problemă în contextul în care atenția acordată microplasticelor din mediul înconjurător este în creștere, în condițiile în care astfel de particule pot fi generate și direct în bucătărie, prin utilizarea zilnică a tocătoarelor din plastic.

Plasticul nu este mai bun decât lemnul în ceea ce privește întreținerea cuțitelor

Plasticul este prezentat adesea ca o variantă mai blândă pentru cuțite, însă experții citați susțin că această idee nu este neapărat corectă.

Potrivit lui Simon Lissa, plasticul nu este mai bun decât lemnul în ceea ce privește menținerea ascuțimii cuțitelor. În multe situații, lemnul poate fi chiar mai potrivit.

Pe măsură ce un tocător din plastic este utilizat, tăieturile produse de cuțit formează șanțuri care rămân deschise. Acestea cresc frecarea și rezistența întâmpinată de lamă. În timp, tocătoarele din plastic pot contribui astfel la tocirea mai rapidă a cuțitelor decât cele din lemn.

Lemnul are, în schimb, capacitatea de a-și închide parțial fibrele după tăiere, ceea ce menține suprafața mai netedă.

Dr. Vincent subliniază, la rândul său, importanța modului în care se uzează suprafața. Pe măsură ce tocătoarele din plastic se degradează, suprafața lor poate deveni aspră și neuniformă, ceea ce poate contribui la tocirea mai rapidă a marginilor cuțitelor.

Tocătoarele din lemn de calitate, în special cele realizate din lemn cu fibră de capăt, sunt considerate mai potrivite din acest punct de vedere. Fibrele se pot separa sub presiunea lamei și apoi se pot închide din nou, contribuind la păstrarea ascuțimii cuțitului pe termen mai lung.

Prin urmare, alegerea tocătorului poate avea o importanță mai mare decât se crede atunci când este vorba despre protejarea unui cuțit de calitate.

În schimb, anumite materiale sunt considerate deosebit de problematice pentru cuțite. Printre acestea se numără sticla, piatra, ceramica și oțelul.

Tocătoarele din plastic nu pot fi folosite la nesfârșit

Tocătoarele din plastic nu pot fi folosite la nesfârșit, iar la un anumit nivel de uzură simpla curățare nu mai este suficientă.

Recomandarea lui Simon Lissa este ca un tocător din plastic să fie înlocuit atunci când șanțurile formate pe suprafață sunt suficient de adânci încât să poată agăța unghia. În aceste zone, bacteriile se pot acumula dincolo de nivelul la care curățarea este eficientă.

Tocătoarele din plastic sunt ieftine, însă consecințele unei toxiinfecții alimentare pot fi mult mai costisitoare. Dacă suprafața a devenit aspră, tocătorul ar trebui înlocuit.

Dr. Vincent atrage atenția asupra acelorași semne de uzură. Atunci când apar tăieturi adânci, gropi sau o suprafață aspră, tocătorul poate permite acumularea bacteriilor sub suprafață, într-o zonă în care metodele de curățare, inclusiv spălarea în mașina de spălat vase, sunt mai puțin eficiente.

În acel moment, tocătorul nu mai este doar uzat, ci poate deveni un risc pentru igienă.

De ce tocătoarele din lemn nu sunt atât de greu de întreținut

Tocătoarele din lemn sunt adesea evitate pentru că sunt considerate mai dificil de întreținut. Potrivit lui Cascie Heart, fondatoarea Little Bread Winner, această reticență se bazează în parte pe o înțelegere greșită a materialului.

Tocătoarele din lemn de esență tare, atunci când sunt întreținute corespunzător, pot inhiba în mod natural dezvoltarea bacteriilor, deoarece absorb umezeala și o păstrează departe de suprafață.

În același timp, lemnul este semnificativ mai blând cu lamele, ajutând cuțitele și chiar fierăstraiele pentru pâine să rămână ascuțite mai mult timp. Pentru utilizarea corectă a unui tocător din lemn este important ca acesta să fie igienizat și tratat corespunzător.

Tocătoarele din plastic își păstrează însă avantajele. Sunt ușoare și pot fi igienizate cu ușurință, motiv pentru care sunt populare în gospodării.

Pe termen lung, acestea pot dezvolta însă șanțuri adânci în care se pot acumula bacterii. În plus, utilizarea repetată și uzura au alimentat discuțiile despre desprinderea microplasticelor, care pot ajunge să fie ingerate. Tocătoarele din plastic tind, de asemenea, să tocească lamele mai repede.

Dincolo de materialul ales, întreținerea este unul dintre cele mai importante aspecte

Nu există o variantă universal potrivită pentru toate situațiile, potrivit lui Dr. Vincent. Acesta preferă personal tocătoarele din plastic pentru manipularea cărnii crude, unde igienizarea temeinică este importantă, iar mișcările cuțitului constau în principal în tăiere prin alunecare, nu în lovituri puternice de tocare.

Tocătoarele din lemn sunt considerate potrivite pentru pregătirea generală a alimentelor. Este însă importantă alegerea tipului corect de lemn și a unui produs destinat efectiv tăierii. Faptul că două obiecte arată asemănător nu înseamnă că un tocător destinat brânzeturilor poate fi folosit în același mod ca un tocător de bucătărie.

Dincolo de materialul ales, întreținerea este unul dintre cele mai importante aspecte. Uscarea este mai importantă decât pare. Tocătoarele trebuie lăsate să se usuce complet la aer, în poziție verticală, deoarece umezeala rămasă în șanțuri creează condiții favorabile pentru dezvoltarea bacteriilor.