Considerat preşedintele care a scos America din criză, mandatul domnului Obama s-a consumat practic în cea mai grea perioadă, cea de după crashul din 2008-2009, până în 20 ianuarie 2017 când la Casa Albă vine magnatul Donald Trump. Mulţi ar spune că, având în vedere amplitudinea şi dezastrul provocat de criza financiară, poate ar fi fost de preferat să fie invers: Donald Trump să fi condus America între 2009 şi 2017 – având în vedere calităţile indiscutabile de om de afaceri – şi abia apoi să fi venit la putere Barack Obama, într-o perioadă de consolidare a politicilor economice interne şi a supremaţiei Statelor Unite pe plan intern şi internaţional. Acesta este însă un scenariu distopic şi în realitate greutatea a căzut pe umerii preşedintelui Obama. Cum a rezolvat toate aceste crize vom vedea, iar peste câteva zile de acest lucru se vor ocupa în special analiştii şi istoricii.

Obamacare

Este neîndoielnic faptul că domnul Barack Obama a scos America din cea mai gravă criză economică de la Marea Recesiune încoace. Însă în plan intern, domnia sa s-a remarcat prin implementarea unei reforme a asigurărilor medicale, aşa-numita Obamacare. Privită ca o misiune imposibilă timp de peste un secol pentru orice şef de stat american, această reformă i-a ajutat pe americanii de rând să-şi cumpere mai ieftin o asigurare de sănătate. Mai mult, unii dintre ei au şi fost obligaţi să fie asiguraţi medical. Deşi s-a confruntat cu o mulţime de piedici şi controverse, rezultatele Obamacare sunt incontestabile: numărul americanilor care au asigurare medicală a crescut cu 20 de milioane! Pentru adversarii săi, Obamacare reprezintă însă cel mai mare dezastru pe care l-a trăit America. În consecinţă, pe 11 ianuarie 2017, cu doar câteva zile înainte de terminarea mandatului administraţiei Obama, Senatul american a făcut un prim pas concret spre desfiinţarea Obamacare, votând în favoarea unui proiect de lege care revocă emblematicul sistem de asigurări de sănătate. Desfiinţarea Obamacare reprezintă este o prioritate pentru majorităţile republicană din ambele camere ale legislativului SUA şi pentru preşedintele ales, Donald Trump.

Cuba şi Iran

Apropierea de regimul de la Havana încă de pe vremea când trăia Fidel Castro reprezintă pentru Statele Unite – geostrategic vorbind – eliminarea unui potenţial focar de conflict. Însă bucuria cea mare este a cubanezilor, care ies din izolarea internaţională şi au acces treptat la bunuri şi servicii specifice unei economii de piaţă.

Referitor la acordul nuclear iranian, acesta înseamnă în principal eliminarea unei ameninţări de nucleare. Documentul semnat la Viena în iulie 2015, după negocieri maraton între Iran şi grupul 5+1, format din China, Franţa, Marea Britanie, Rusia, SUA plus Germania, a intrat în vigoare în ianuarie 2016 şi vizează garantarea naturii strict paşnice a programului nuclear iranian, în schimbul ridicării sancţiunilor internaţionale. Dar în decembrie 2016, Congresul SUA a prelungit cu 10 ani legea privind impunerea de sancţiuni Iranului, aşa numitul Iran Sanctions Act, din cauza nerespectării drepturilor omului de către Teheran, a sprijinului acordat terorismului în Orientul Mijlociu şi a programului de rachete balistice. Donald Trump însă a vorbit deschis despre acordul iranian, numindu-l cel mai mare eşec din istoria Americii şi precizând că doreşte anularea lui.

Primăvara arabă

Primăvara arabă este definită printr-o serie de mişcări de protest care au avut loc în mai multe ţări din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, începând cu sfârşitul anului 2010. Aceste mişcări au avut loc mai ales în ţări arabe unde domnea un regim autoritar sau totalitar. Scânteia care a declanşat mişcările de protest a fost larg recunoscută ca fiind sinuciderea prin autoincendiere a lui Mohamed Bouazizi în Tunisia, la data de 17 decembrie 2010. După acest moment s-au declanşat demonstraţii pe scară largă împotriva regimului, care ulterior s-au extins în mai multe ţări din zonă. În Egipt, Yemen şi Tunisia, demonstraţiile au devenit adevărate revoluţii care au dus la înlăturarea preşedinţilor Tunisian, Ben Ali şi egiptean, Hosni Mubarak, iar ulterior şi a preşedintelui yemenit Ali Abdullah Saleh. Situaţia cea mai gravă s-a înregistrat în Libia, unde mişcările au dus la răsturnarea de la putere a lui Muammar Ghadafi, dar au trimis ţara într-un lung război civil, în zonă făcâdu-şi loc mai multe facţiuni, printre care şi luptătorii Statului Islamic. Administraţia Obama a avut de suferit în mod direct, după ce ambasadorul american John Christopher Stevens a fost ucis la Benghazi în urma unui atac al militanţilor asupra reşedinţei sale apărate de o misiune militară americană. Şefa Departamentului de Stat era în acea perioadă doamna Hillary Clinton. Recent, preşedintele Barack Obama a admis ca Libia este o ţară scăpată din mână şi a recunoscut că intervenţia militară pe teritoriul libian a fost cea mai mare greseală a lui.

Războiul din Siria

Războiul Civil Sirian sau Criza Siriană a început în 26 ianuarie 2011 în contextul Primăverii Arabe şi reprezintă şi în prezent cea mai gravă situaţie de conflict. Rezolvarea conflagraţiei a reprezentat permanent o provocare pentru administraţia Obama, mai ales în contextul implicării Rusiei şi a Iranului de partea preşedintelui Bashar al-Assad. Conflictul sirian a pus jar pe focul relaţiilor dintre SUA şi Rusia, în special în ultima perioadă. La sfârşitul anului trecut, Secretarul de Stat al SUA, John Kerry şi-a exprimat nemulţumirea privind incapacitatea Administraţiei Barack Obama de a găsi o soluţie la conflictul din Siria, criticând, în contextul întreruperii discuţiilor cu Moscova, ajutorul oferit de Rusia şi Iran regimului Bashar al-Assad.