Despre situația pieței muncii din România, schimbările din punct de vedere al angajaților și angajatorilor, dar și despre evoluția industriei de training am discutat cu Oana Scarlat, CEO al companiei de training, coaching și consultanță EXEC-EDU.

Am aflat că unii angajatori sunt destul de reticenți în a aloca bugete de formare a angajaților, în ciuda importanței acestui aspect, mai ales în contextul perioadei dificile prin care trecem.

Având în vedere lipsa de predictibilitate ce a caracterizat ultima perioadă (pandemia, războiul din Ucraina) ce perspective vedeți pentru piața muncii din România în a doua jumătate a anului, mai ales odată cu reluarea activității la birouri? 

Oana Scarlat: Cu siguranță, lipsa predictibilității din ultimii 2 ani face ca în această perioadă, odată cu revenirea la birou, atât companiile, cât și angajații să acorde mai multă atenție unui mod de lucru flexibil. Este nevoie de o adaptare continuă, iar angajatorii care își doresc să își mențină angajații valoroși au nevoie de o strategie de HR care să pună accentul pe alte tipuri de beneficii, în afara celor clasice: un spațiu de lucru stimulant, programe de training și wellbeing, posibilitatea de a lucra remote. Este o perioadă în care fluctuația a crescut și angajații au devenit tot mai activi și mai interesați să facă schimbări în sfera profesională sau chiar schimbări mai mari, care implică un alt stil de viață și relocarea într-un alt oraș sau țară.

Pe de altă parte, presiunea asupra angajatorilor va crește nu numai din cauza unei dinamici foarte mari a pieței muncii, dar și din cauza modificărilor salariale pe care vor fi nevoiți să le facă în raport cu inflația. Așadar, pare să fie un context foarte atipic, care necesită creativitate și o schimbare a mentalității dinspre rezultate înspre oameni.

Ce vă îngrijorează cel mai mult în a doua parte a anului în privința sectorului în care activați?

Oana Scarlat: În ciuda faptului că se preconizează o adâncire a crizei economice în a doua parte a anului, industria de training nu va fi la fel de afectată ca și în criza din 2009. Este o perioadă în care nevoia de conectare a oamenilor este imensă, așadar au revenit în forță cursurile față în față, de obicei în locații inedite, din afara birourilor. În plus, fluctuația pieței muncii are și efecte pozitive din perspectiva oportunităților de dezvoltare: companiile de succes sunt conștiente că, pentru o bună retenție a oamenilor cheie, este nevoie de o investiție continuă în formarea lor. Mă refer în special la manageri, dar și la alte persoane cu potențial. Decalajul de competențe este imens și se adâncește tot mai mult, pe fondul tuturor schimbărilor fără precedent apărute.

Așadar, nu sunt semnale care să ne îngrijoreze în a doua parte a anului. Singurul semn de întrebare este legat de posibila revenire a pandemiei, care ar readuce pe tapet aceleași provocări legate de stoparea unor investiții sau revenirea în case.

Cum arată planurile dumneavoastră de business pentru a doua parte a anului, mai ales după încheierea parteneriatului cu Arthur Hunt? Dar pentru anul 2023?

Oana Scarlat: În ciuda tuturor provocărilor despre care vorbeam, planurile sunt, evident, de dezvoltare. Contăm pe 3 aspecte cheie în această privință: 

Un consumator mai educat și o piață mai matură. Anii care au trecut au fost pentru companiile de training o probă de foc, în urma căreia cele care au rămas în top și-au dovedit maturitatea. În același timp, interesul pentru zona de dezvoltare a crescut. Participanții la cursuri au început să se preocupe în mod proactiv de propria creștere, alegerile sunt mai educate, iar angajatorii, la rândul lor, își doresc să vină cu soluții de upskilling și reskilling, menite să reducă decalajul de competențe. 

Parteneriate. Parteneriatul este una din valorile EXEC-EDU, alături de pasiune, performanță și progres și este cu atât mai important în perioade de criză. Noi credem în parteneriate și întreaga noastră activitate este construită în jurul unor astfel de alianțe puternice. Prin parteneriatul cu Arthur Hunt, ne dorim să punem la dispoziția clienților noștri soluții integrate de HR, de la executive search și selecția de talente până la consultanță și training. 

Agilitate. În ultimii 2 ani, ne-am reinventat în permanență și aceasta pare să fie formula succesului. Ne dorim să continuăm să construim experiențe de învățare utile, potrivite noului mod de lucru hibrid, adaptându-ne permanent la tendințele din piață și nevoile cursanților noștri și, de ce nu, anticipându-le.

Unde greșește România în formarea angajaților și de ce nu se pliază pe cerere?

Oana Scarlat: Dincolo de faptul că rata participării la cursuri este, în România cea mai mică din Europa și nu există măsuri care să încurajeze investițiile în această direcție, angajatorii sunt reticenți în a aloca bugete de formare. Ei se tem că oamenii vor pleca și nu își vor recupera bugetele investite sau pur și simplu nu au o mentalitate orientată în această direcție. O altă explicație este că în multe companii nu există o abordare personalizată, axată pe nevoile particulare ale fiecărui individ, cursurile se organizează fără o analiză prealabilă a nevoilor și fără o strategie adecvată corelată cu strategia de business.

Cum arată angajații români după pandemie? S-a schimbat ceva și care sunt preocupările lor în prezent?

Oana Scarlat: Cu siguranță, ne-am schimbat cu toții ca oameni, în primul rând și ne-am redefinit prioritățile. Ne preocupă mai mult starea noastră de bine, suntem mai selectivi în alegerile pe care le facem, punem mai mare preț pe un climat de lucru plăcut și pe un sistem de lucru și plată flexibile. Conform studiilor, mai mult de 70-80% dintre noi ne dorim să lucrăm hibrid sau de acasă. Fenomenul „marea demisioneală” este o dovadă că nimeni nu mai acceptă joburi de compromis și după doi ani de pandemie, acest lucru se simte și mai acut.

Cum s-a schimbat atitudinea angajatorului față de angajat după această perioadă? Cât de important este ca angajatorul să investească în angajații săi și de ce unii nu fac acest lucru?

Oana Scarlat: Companiile care își păstrează avantajul competitiv sunt cele care investesc continuu în oameni, mai ales în perioade dificile. Avem clienți care au înțeles acest lucru și sunt lideri de piață în industriile în care activează. Conform unui studiu LinkedIn din 2022, 94% dintre cei 9000 de respondenți au declarat că ar rămâne mai mult în companiile preocupate de dezvoltarea de programe de training și de wellbeing.

Deficitul de talente din România este al doilea, cel mai mare la nivel global, după India (Manpower Group), de aceea, angajatorii de top știu că este nevoie să identifice soluții pentru atragerea, dar și pentru retenția talentelor. Una dintre ele este formarea managerilor, pentru că ei sunt cei responsabili de păstrarea oamenilor cheie din companii (părăsim manageri, nu companii). Dezvoltarea competențelor de management a devenit obligatorie pentru avantajul competitiv. Liderii au nevoie să își dezvolte competențe noi: managementul oamenilor, problem solving și gândire critică la mindset de creștere (growth mindset), inteligență emoțională, reziliență și creativitate.