Florica Varban a invatat cu zeci de ani in urma arta martisoarelor, impreuna cu alti copii din orasul Vaslui. Cei mici isi aratau unii altora modele noi si chiar inventau diferite tehnici. In tinerete, facea martisoare din placere si le oferea colegelor de la Institutul Cantacuzino. Dupa ce a iesit la pensie, succesul micilor podoabe i-a dat curajul sa-si suplimenteze pensia. Cu o autorizatie de la Sectia financiara, proaspata pensionara s-a oprit in primavara lui ‘89 la gura de metrou Titan cu o mapa diplomat plina cu martisoare. „Nu stiam daca o sa vand ceva si am avut doar cateva sute. Le-am vandut in cateva ore. Pana sa se termine perioada de vanzare, am mai facut cateva. Doua-trei zile lucram, in cateva ore vindeam din nou tot. Mi-a dat curaj succesul din acel an”, isi aminteste Florica Varban.
1.500 de martisoare
vandute pe sezon
In anii urmatori, numarul martisoarelor a crescut simtitor. Din cele 1.000-1.500 de martisoare pe care le lucreaza singura in timpul anului, foarte rar ii raman cateva. Castigul n-a intarziat sa apara. Cu banii din perioada ‘94-’95, depusi la CEC, si „sporiti” cu dobanda, pensionara a reusit sa cumpere o garsoniera confort II, in care s-a mutat cu sotul. In alti ani, din banii castigati a luat cadouri fiicelor sale, si-a cumparat aspirator, masina de spalat, frigider. Ultima achizitie de care este foarte incantata este un set de vase din inox pe care si-l dorea de mult.
Martisoarele concureaza cu bingo si casetele audio
Cea mai mare problema a creatoarei de martisoare este birocratia. „Inainte era mai simplu si rezolvai tot la Sectia financiara. Acum este o birocratie de nedescris. Trebuie sa depui la Primarie un dosar plin cu tot felul de acte. E mult de mers incolo-incoace si sanatatea nu-mi permite sa alerg dupa toate”, spune Florica Varban. Dar sistemul nu o impiedica sa-si astepte, an de an, clientii la statia de metrou Titan. Aparitia unor florarese, a vanzatorilor de taloane bingo sau casete audio si a catorva tarabe cu fructe a micsorat spatiul in care aproximativ 30 de persoane isi desfaceau de ani de zile martisoarele. „E un circ. Mergem de la 5 dimineata sa ne ocupam locul, dam din coate, unii se mai si cearta Si pe urma, vindem cum putem intr-un spatiu asa mic”.
Martisoarele manuale traditionale si-au castigat clienti fideli. Fostii colegi de la Institutul Cantacuzino o cauta pe artizana acasa in fiecare an si fac comezi din timp. Modelele noi sunt intotdeauna apreciate. Cumparatorii fideli ai martisoarelor artizanale sunt, de obicei, intelectualii si persoanele in varsta. „Copiii sunt mai atrasi de obiectele cu pene, flori artificiale sau cele mari, in celofan. Pe tinerii care cumpara de la mine ii intreb unde sunt studenti si toti merg la Arte, Arhitectura sau Conservator. Martisoarele mele au succes la persoanele cu gusturi mai delicate”, isi caracterizeaza clientela Florica Varban. Pentru „clientii casei” care au rude si prieteni in strainatate, pensionara intreprinzatoare face din timp martisoare plate care sa poate fi trimise in plic. De pe urma martisoarelor au de castigat si nepotii pensionarei. Invatatoarele celor mici se bucura de toate martisoarele primite, insa le prind in piept pe cele facute cu migala de bunica elevilor.
Ca sa atraga cat mai multi cumparatori, artizana a creat si modele cu pene, flori uscate, paiete si tot felul de margelute. „Multi cumpara martisoare din astea mari sa se vada in pieptul cui i le daruieste. Dar adevaratele martisoare si care-mi sunt cele mai dragi sunt cele micute, din fir de matase, delicate”, explica Florica Varban.