O nouă bancă în România! Este cea mai mare din Polonia. Când vor începe operațiunile?

În acest context, Autoritatea de Supraveghere Financiară din Polonia a trimis o notificare către Banca Națională a României (BNR), în conformitate cu legislația europeană.

„Banca implementeză o strategie de dezvoltare externă și, printre altele, deschide sucursale crporative în țări cu nivel ridicat de exporturi și investiții din partea companiilor poloneze. România are o creștere a PIB foarte mare și o rată a șomajului reletiv redusă. Totodată, are o dinamică bună a formării brute de capital fix. Astfel, ne apropiem de atingerea obiectivului de a începe operațiunile în a doua jumătate a anului 2022”, a transmis directorul diviziei de dezvoltare externă a PKO, Robert Zmiejko, potrivit profit.ro

Despre PKO Bank Polski

PKO, bancă de stat pe piață din 1919, a mai deschis astfel de sucursale la Frankfurt (Germania, 2015), Praga (Cehia, 2017) și în Slovacia, anul trecut, Brexit-ul oprind planurile pentru deschiderea unei sucursale în Marea Britanie.

Banca are o capitalizare de aproximativ 6 miliarde euro, de duă ori mai mare comparativ cu Banca Transilvania, cea mai mare bancă locală.

Curs valutar vineri, 17 septembrie

Potrivit datelor publicate vineri de BNR, în ultima zi a acestei săptămâni euro a scăzut cu 0.02%, înregistrând o valoare de 4.9473 lei. Dolarul american s-a depreciat și el astăzi în raport cu moneda națională, cu 0.10%, ajungând la valoarea de 4.1999  lei.

Lira sterlină a scăzut și ea vineri, înregistrând o valoare de 5,7880 lei. Același lucru s-a întâmplat și cu Francul elvețian, care a înregistrat o valoare de 4,5309 lei în utlima zi a acestei săptămâni. Prețul gramului de aur a ajuns la valoarea de 238,6026 lei.

Indicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 1,61%, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). Amintim că Indicele ROBOR la 3 luni este indicatorul principal în funcţie de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei.

De cealaltă parte, Indicele ROBOR la 6 luni, utilizat la calculul dobânzilor pentru credite ipotecare, a stagnat și el la rândul său la 1,74 %, arată datele BNR.

Amintim că în cadrul ședinței care a avut loc în data de 12 mai 2021, Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,25 la sută pe an.

Tot atunci, BNR a mai decis menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 0,75 la sută pe an şi a ratei dobânzii aferente facilităţii de creditare (Lombard) la 1,75 la sută pe an. Consiliul de administraţie al BNR a mai stabilit și păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.