AUR își exprimă solidaritatea față de Polonia și Ungaria: Se face abuz de putere
AUR este solidar cu Conservatorii Europeni în apărarea Poloniei și Ungariei precizând că măsurile luate de Comisia Europeană reprezintă, de fapt, un șantaj împotriva unor națiuni suverane.
Alianța pentru Unirea Românilor, singurul partid parlamentar cu doctrină conservatoare, suveranistă din România, își exprimă deplina susținere față de Partidul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni și de poziția acestuia de solidarizare cu Polonia și Ungaria, în ale căror politici interne Comisia Europeană se amestecă în mod inadmisibil, se arată într-un comunicat transmis de AUR.
Totodată, sursa citată este de părere că cererea recent adresată de Comisia Europeană către Curtea Europeană de Justiție de a aplica amenzi zilnice Poloniei, precum și blocarea fondurilor de redresare ale Ungariei, reprezintă un șantaj al Comisiei împotriva unor națiuni suverane care, la fel ca și România, au suferit aproape jumătate de veac din cauza totalitarismului comunist.
Având în vedere situația actuală, Alianța pentru Unirea Românilor anunță că se alătură Partidului European al Conservatorilor și Reformiștilor (ECR Party) în a considera acest abuz de putere al unei instituții europene ca fiind revoltător și de natură să adâncească deficitul democratic care afectează deja grav proiectul european comun.
Comisia Europeană încalcă regulile
În ceea ce privește măsurile cerute de Comisie, cei de la AUR sunt de părere că acestea încalcă atât spiritul în care acest proiect a fost inițiat de părinții săi fondatori, cât și litera tratatelor constitutive care nu prevăd nicăieri vreun drept al unei instituții europene de a impune unui stat membru o anume programă educațională, de a-i interzice să-și protejeze copiii de propaganda neomarxistă ori de a obstrucționa independența justiției.
Sursa citată mai menționează că elitele de la Bruxelles nu pot trece peste voința cetățenilor polonezi și maghiari, exprimată prin vot popular în repetate rânduri. În acest context, AUR este de părere că Comisia Europeană este chemată să își reconsidere poziția și, așa cum este statuat în principiile fondatoare ale proiectului european, să respecte și să apere cultura, valorile, identitatea și voința democratică a tuturor statelor membre care o alcătuiesc.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





