Ni se intampla sa rememoram cu placere cate un spot amuzant; ii suntem recunoscatori marcii care ne-a prilejuit momentul de delectare; totusi, nu ne mai amintim ce marca este; ba, uneori, nu ne amintim nici categoria de produse din care face parte! Comanditarul pare ca a platit nu pentru propria publicitate, ci pentru a sponsoriza un moment artistic… De cele mai multe ori insa, comanditarul e un negustor atat de fudul cu obiectul muncii sale, incat ar reduce spotul la un soi de galantar filmat (ceea ce il plictiseste copios pe telespectator!)… Eficienta, se stie, consta tocmai in a impaca ambele pretentii si a realiza comunicarea intre parti.
Exista un anumit gen de reclama tv care, prin chiar natura ei, produce suta la suta divertisment si, totodata, etaleaza la maximum produsul publicizat. E vorba de videoclipuri. Cati dintre devoratorii de MTV stiu ca filmuletele care ilustreaza muzica lor favorita reprezinta reclame occidentale ce isi propun stimularea vanzarii de discuri si casete? Cati dintre ei nu s-ar simti dezgustati dandu-si seama ca, in fond, ei se uita la niste nesfarsite calupuri publicitare?
Publicul romanesc se gaseste, iata, in postura unui Hagi Tudose meloman, care se satura doar testand esantioanele gratuite ale marilor case producatoare: degustarea se confunda cu consumul. Mai nou, piata muzicala s-a deschis si catre noi, cei care de ani de zile ne-am obisnuit sa inregistram muzica la mana a doua sau a treia, incalcand cu nonsalanta legile internationale ale difuzarii. Daca e vanzoleala prin Top Ten, acum ni se datoreaza in oarecare masura si noua.
Totusi, televiziunile noastre sunt obisnuite sa produca si sa difuzeze materiale video pentru muzica aflata deja in voga. Videoclipul la romani nu lanseaza, ci incununeaza succesul unui cantec. Sa ne amintim ca marile festivaluri-concurs ale TVR aveau in ultimele editii o asa-zisa „Sectiune videoclip”. Se cunoaste aceasta particularitate a showbiz-ului romanesc: daca in Occident se organizeaza mari concerte de lansare, ca sa se obtina apoi profit din vanzarea de albume, la noi dimpotriva, muzicienii se straduiesc sa-si plaseze pe piata albumele (la preturi relativ mici), ca apoi, prin popularitatea dobandita, sa acceada la marile concerte finantate de sponsori generosi. Nu e de mirare pentru un public sarac, obisnuit cu distractii pe gratis sau pe bani putini.
In Romania, divertismentul continua sa fie controlat de putere: o putere economica, nu politica si, slava cerului, nu unica.
Sfarsitul lui ‘98 a marcat o schimbare. Din nou Pro Tv a fost in avangarda. Difuzarea frecventa a melodiei „cu inelul” si a antologicului hit „Zi-le, Loredana!” a atras, intr-adevar, vanzari pe masura ale produselor Media Pro Music pe care le esantionau. Totusi, oricat de hedonist ar fi publicul tanar, oricat de dornic ar fi sa-si procure marfa muzicala preferata, suntem departe de cifrele industriei occidentale a divertismentului. O televiziune prin excelenta muzicala, cum se anunta Atomic TV, nu poate fi intru totul un echivalent romanesc al MTV, ci va constitui mai degraba, cel putin la inceput, un echivalent televizual al radiourilor specializate in dedicatii.

Florin Dumitrescu