O mare putere mondială pune toată Planeta pe jar! Tocmai s-a dotat cu nave de război și un avion de luptă invizibil
Decizia care a surprins pe toată lumea. O mare putere mondială pune toată Planeta pe jar. Tocmai s-a dotat cu nave de război și un avion de luptă „invizibil”. Se pregătește de război?
Decizie absolut surprinzătoare a Japoniei. Asiaticii au anunţat dezvoltarea de noi rachete care vor putea lovi nave de război la distanţe mai mari în jurul arhipelagului său sud-vestic Okinawa, inclusiv în apropierea insuliţelor disputate cu China în Marea Chinei de Est.
Se pregătesc de război?
‘Mediul de securitate din jurul insulelor noastre sud-vestice a devenit dur. Trebuie să răspundem într-un mod adecvat’, a afirmat ministrul apărării, Nobuo Kishi, într-un briefing de presă.
Rachetele vor permite Japoniei să-şi extindă strategia menită să oprească forţe străine să opereze liber în ape din apropierea teritoriului său. Guvernul de la Tokyo a mai aprobat vineri construirea a două nave de război ce vor fi dotate cu sisteme antirachetă Aegis. Sistemul de apărare are ca obiectiv apărarea ţării în afara ameninţărilor cu rachete balistice ale regimului nord-coreean.
Japonia va construi un avion invizibil
Tot vineri, Ministerul japonez al Apărării a informat că americanii de la Lockheed Martin, compania producătoare a avionului F-35, vor ajuta Japonia să construiască un nou avion ‘invizibil’, care să devină operaţional până la mijlocul anilor 2030, astfel încât Japonia să ţină ritmul cu progresele tehnologice în materie ale Chinei.
Lockheed se va asocia în acest proiect cu Mitsubishi Heavy Industries (MHI), refăcându-se astfel un parteneriat care a dezvoltat ultimul avion de luptă al Japoniei, F-2, în urmă cu trei decenii.
‘În scopul de a asigura interoperabilitatea cu Statele Unite, vom începe acest proiect împreună anul viitor’, a precizat ministerul. Noile avioane F-3 vor înlocui aparatele F-2, costurile proiectului fiind estimate la circa 40 miliarde de dolari, anunță Reuters.
Tensiuni în apropiere, între SUA şi China
Recent, Statele Unite au lansat şi ele ameninţări voalate la adresa Chinei, din cauza acţiunilor ţării asiatice în Marea Chinei de Sud. Armata americană a lansat, joi, un avertisment îndreptat în special către China, avertizând că navele sale de război vor răspunde „mai încordat” celor care încalcă dreptul internaţional. Declaraţia se referă mai ales la Beijing, ale cărui revendicări teritoriale în Marea Chinei de Sud sunt contestate de americani.
Pentagonul a subliniat că mai multe ţări, în special Rusia şi China, „contestă echilibrul puterilor în regiuni-cheie, pentru a slăbi ordinea internaţională actuală”. Poziţia este prezentată în noul său document de strategie navală, care stabileşte obiectivele US Navy, Marine Corps (infanteria marină) şi ale Gărzii de Coastă pentru anii următori.
„Forţele noastre navale au interacţiuni cotidiene cu navele de război şi avioanele chineze şi ruseşti”, a notat documentul care numeşte China „ameninţarea cea mai presantă”. Ultimul incident între US Navy şi Marina chineză a avut loc la sfârşitul lui august, când Beijingul a anunţat că a vânat o navă de război americană în arhipelagul contestat Paracel, pe care îl controlează.
China revendică aproape toate insulele din Marea Chinei de Sud, cea ce contestă alte ţări riverane (Vietnam, Filipine, Malaezia, Brunei). În faţa pretenţiilor chineze considerate excesive, Washingtonul trimite nave de luptă din ce în ce mai frecvent în regiune pentru a efectua ceea ce numeşte „operaţiuni de libertate a navigaţiei”.
Pentru a-şi păstra avantajul strategic în faţa forţelor navale chineze care şi-au „triplat volumul în ultimii 20 de ani”, US Navy doreşte să se modernizeze, cu nave mai mici, mai agile, chiar pilotate de la distanţă. Vasele de război americane „vor accepta astfel riscuri tactice calculate şi vor adopta o postură mai afirmată în cursul operaţiunilor cotidiene”, a indicat documentul.
Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.



