De la banala insusire a bunului gasit, care consta in fapta de a nu preda in termen de zece zile un bun gasit, autoritatilor sau celui care l-a pierdut, sau de a dispune de acel bun ca de al sau, si pana la talharia care a avut ca urmare moartea victimei, gradul de pericol social este diferit.
De la penal la
administrativ, e dor un pas
Magistratii au insa posibilitatea – de multe ori, prilej de nemultumire pentru cei ce i-au arestat pe infractorii rapid pusi in libertate, cat si pentru presa – de a aplica prevederile art. 181 din Codul penal. Potrivit acestuia, „nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, daca prin atingerea minima adusa uneia din valorile aparate de lege si prin continutul ei concret, fiind lipsita in mod vadit de importanta, nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni. La stabilirea, concret, a gradului de pericol social, se tine seama de modul si mijloacele de savarsire a faptei, de scopul urmarit, de imprejurarile in care fapta a fost comisa, de urmarea produsa sau care s-ar fi putut produce, precum si de persoana sau conduita faptuitorului”. Celor care au savarsit astfel de fapte (prevazute de legea penala, dar care au fost apreciate a nu prezenta pericol social), procurorul sau judecatorul poate sa le aplice numai o sanctiune administrativa. Cine sa il mai sanctioneze deci pe cel care nu preda un bun gasit, cand penitenciarele sunt atat de aglomerate? Oricum, retelele organizate si specializate in valorificarea bunurilor provenind din infractiuni si in spalarea banilor prospera. Indiscutabil, epoca luptelor de strada intre bande a inceput.

Infractiunea de furt, cea mai cunoscuta dintre infractiunile contra patrimoniului, consta, potrivit Codului penal, in luarea unui bun mobil din posesia sau detentia altuia, fara consimtamantul acestuia, in scopul de a si-l insusi pe nedrept. Furtul este insa si o ocupatie care „genereaza locuri de munca in industria orizontala”. Bunuri furate sunt transportate, dezmembrate si vandute la preturi mai mici decat valoarea lor reala de catre persoane care tind sa se specializeze in astfel de activitati.
Exemplele sunt numeroase. Automobilistul care oprea la o benzinarie din apropierea Pitestiului era asaltat de armate de binevoitori. Acestia ii ofereau la preturi cu adevarat convenabile, desigur, sosite direct de la fabrica, orice componente ale autoturismului Dacia (de la banale repere din plastic pana la motoare). Este reprezentativ insa cazul lucratorilor de la un abator care au facut greva impotriva agentilor unei firme de paza angajati de conducere in scopul limitarii furturilor. Macelarii aparandu-si porcii, revoltati de controalele la care erau supusi, isi merita cu prisosinta locul intr-o antologie a tranzitiei. Acest fenomen i-a facut pe unii analisti sa spuna: „Ce daca se fura, ca tot privatizare se numeste…”
Potrivit Codului penal, complice este atat persoana care, cu intentie, inlesneste sau ajuta in orice mod la savarsirea unei fapte prevazute de legea penala, cat si cea care promite, inainte sau in timpul savarsirii faptei, ce va tainui bunurile provenite din aceasta sau ca va favoriza pe faptuitor, chiar daca dupa savarsirea faptei promisiunea nu este indeplinita.
Articolul 221 din Codul penal incrimineaza insa in mod autonom tainuirea in titlu Infractiuni contra patrimoniului. Aceasta consta in primirea, dobandirea sau transformarea unui bun ori inlesnirea valorificarii acestuia, cunoscand ca bunul provine din savarsirea unei fapte prevazute de legea penala, daca prin aceasta s-a urmarit obtinerea, pentru sine ori pentru altul, a unui folos material.
Actori principali sau complici, pedeapsa e aceeasi
In fine, in titlul Infractiuni contra infaptuirii justitiei este incriminata si favorizarea infractorului. Aceasta reprezinta „ajutorul dat unui infractor fara o intelegere stabilita inainte sau in timpul savarsirii infractiunii, pentru a ingreuia sau zadarnici urmarirea penala, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infractiunii”.
In ceea ce priveste sanctiunile, complicele este sanctionat cu pedeapsa prevazuta de lege pentru autorul faptei. Tainuirea se pedepseste cu inchisoare de la trei luni la sapte ani, iar tainuirea savarsita de sot sau de o ruda apropiata nu se pedepseste. Favorizarea infractorului este pedepsita cu inchisoare de la trei luni la sapte ani, si, in mod similar, cea savarsita de sot sau de o ruda apropiata nu se pedepseste.
Practica judecatoreasca, confruntata cu o mare diversitate de fapte si faptuitori, a fost chemata sa califice potrivit Codului penal faptele pentru care infractorii au fost trimisi in judecata. Curtea Suprema a decis, de exemplu, ca fapta celui care a ajutat autorul unui furt sa valorifice bunurile sustrase, dupa savarsirea furtului, este tainuirea. Ea nu este favorizare a infractorului, deoarece faptuitorul a urmarit sa obtina un folos material.
Deoarece tainuirea nu presupune o intelegere anterioara dintre tainuitor si autorul faptei, Curtea Suprema l-a considerat complice pe cel care i-a transportat pe autorii furtului cu autoturismul la locul faptei si apoi a transportat bunurile furate de catre acestia. Si tot practica a considerat ca primirea repetata spre valorificare, de la aceeasi persoana, a numeroase bunuri, cunoscand ca aceasta le dobandeste prin furt, nu constituie tainuire, ci complicitate la infractiunea de furt. Repetarea faptei a fost considerata ca avand valoarea unei promisiuni implicite de a tainui bunurile ce vor fi furate in viitor, iar aceasta, potrivit Codului penal, constituie complicitate.
Aceasta industrie orizontala este uriasa si prospera. In Statele Unite, rapoartele anuale prezinta totaluri fabuloase ale valorilor sustrase. Dar, chiar si acolo, in ciuda profesionalismului recunoscut al Politiei, procentajul cazurilor de furt soldate cu arestarea infractorilor este situat undeva in jurul valorii de 20%.
In zilele noastre, bunurile si valorile provenind din infractiuni traverseaza granitele. Numarul mare de persoane care traverseaza zilnic frontierele face ca procentajul bunurilor recuperate sa fie mult mai redus; numeroase alte metode de transfer al valorilor functioneaza in ambele directii si fac dificila identificarea celor ilegale. In aceasta privinta, a face estimari este la fel de util ca si un institut de cercetari pentru studiul coruptiei.
Identificarea retelelor de acest tip pune mari probleme si in tarile dezvoltate, in care Politia este bine dotata si remunerata. Infractorii cunosc ca procesul penal este complicat si de durata, atunci cand au fost traversate mai multe frontiere.
Legea defineste
crima organizata
Legea nr. 21/1999 pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor incrimineaza si ea ca infractiune de spalare a banilor ascunderea sau disimularea naturii reale a provenientei, apartenentei, dispozitiei, miscarii proprietatii bunurilor sau a dreptului de proprietate asupra acestora, respectiv dobandirea, posesia sau utilizarea de bunuri, cunoscand ca aceste bunuri provin din savarsirea uneia dintre literele enumerate in cuprinsul articolului (acestea sunt infractiuni asociate in mod uzual notiunii de crima organizata).
Fortand limitele „zonelor de manevra”, am putea spune ca dreptul penal implica psihologie, in timp ce dreptul civil (si cel comercial) sunt mai degraba „matematice”. In timp ce dreptul penal pune problema aflarii adevarului si a tragerii la raspundere a faptuitorilor, dreptul civil pune problema repararii prejudiciului cauzat prin savarsirea infractiunii (care pare in multe situatii aproape imposibila).
Este de mentionat si faptul ca este calificata drept furt si luarea unui bun din posesia unei persoane care nu are nici un drept asupra acestuia (furtul de la un hot). A fura de la un hot poate fi privit in mod diferit (furt sau nu). Optica difera adesea. Modul in care sunt prezentate unele fapte poate fi influentat de interese diverse. Iar modul in care sunt percepute este si el influentat de o multitudine de factori. De exemplu, raspunsul la intrebarea daca rolul avocatului este de a lupta ca legea sa nu se aplice sau de a lupta pentru ca legea sa se aplice in mod corect poate fi diferit. Ca si prezentarea procentajelor de 40% din 50% care voteaza cu un anumit partid… tr
r
Florin Cora, avocatr
„Exista vreo diferenta intre cei care savarsesc o fapta penala in goana dupa inavutire si cei care o savarsesc impinsi de saracie? Fie ca da, fie ca nu, cel vatamat de infractiune este, in orice caz, ultimul care poate da un raspuns.”r