Fabrica are, în total, 221 de angajaţi, iar disponibilizările anunţate se vor face începând cu data de 15 martie. Societatea face parte din grupul de firme deţinut de omul de afaceri Ioan Moldovan şi de familia acestuia, Moldovan figurând mai mulţi ani la rând în topul celor mai înstăriţi români, cu afaceri în domeniul procesării şi prelucrării cărnii, dar şi în domeniul hotelier.

AJOFM Bistriţa-Năsăud va oferi angajaţilor care vor intra în şomaj programe de consiliere profesională, pentru ca aceştia să îşi găsească cât mai repede un nou loc de muncă.