Combinarea acestor medicamente poate avea consecințe grave

Cofeina, contraceptivele, anticoagulantele și medicamentele pentru diabet sunt doar câteva dintre medicamentele a căror eficacitate poate fi modificată prin utilizarea melatoninei.

Cunoscută și ca ”hormonul întunericului”, secretată de glanda pineală, melatonina și-a dovedit eficiența în tratamentul tulburărilor de somn. Această moleculă are efect antiinflamator, antioxidant și anticoagulant.

Potrivit Clinicii Mayo, suplimentele de melatonină sunt în general sigure atunci când sunt luate pe termen scurt. Totuși, este recomandat să o luați sub supravegherea medicului și să tratați melatonina ca pe un medicament pentru somn, scrie Healthdigest.

Reacții adverse frecvente ale melatoninei sunt durerile de cap, amețeli, greață și senzația de oboseală.

Experții de la Clinica Mayo spun că exită câteva medicamente pe care nu ar trebui să le luați în același timp cu melatonina. În primul rând, trebuie evitată melatonina dacă luați deja medicamente pentru somn. Orice sedative luate împreună cu melatonina pot provoca prea multă somnolență.

Unele contraceptive pot provoca interacțiuni deoarece pot crește nivelul deja existent de melatonină.

Ce medicamente trebuie evitate

Cofeina poate reduce melatonina. Evitați orice alimente sau băuturi cu cofeină – cafea, ceai, sucuri și ciocolată – in timp ce luați melatonină.

Deoarece melatonina poate încetini coagularea sângelui, evitați să o luați cu un medicament anticoagulant sau antiplachetar. Este vorba de medicamente precum Ibuprofen fără prescripție medicală, aspirină și Naproxen.

Melatonina poate crește, de asemenea, nivelul zahărului din sânge, așa că evitați să o luați împreună cu orice medicament pentru diabet. Melatonina va reduce eficacitatea medicamentelor pentru diabet și poate face acest lucru și in cazul imunosupresoarelor.

Melatonina poate reduce și eficacitatea Procardia XL, un medicament utilizat pentru scăderea tensiunii arteriale.

Sursă foto: Dreamstime