Nu există vreun pericol iminent ca în Orientul Mijlociu să izbucnească pacea
Negocieri de pace? Cu cine? Cu siguranță nu cu conducerea muribundă a celor două tabere în conflict. Niciuna dintre părțile la disputa israeliano-palestiniană nu a demonstrat prea mult interes pentru pace de foarte multă vreme, iar perspectivele de schimbare sunt slabe, scrie jpost.com
Haideți s-o spunem pe față. Cu oamenii ăștia, în Orientul Mijlociu nu există vreun pericol iminent de a izbucni pacea. Actualul armistițiu nu este în realitate decât o nouă pauză înaintea următoarei runde de lupte, din moment ce nici una dintre părți nu denotă vreo înclinație spre soluționarea divergențelor și cu atât mai puțin spre compromis.
De fapt, palestinienii nu pot face pace nici măcar între ei; așadar, cum s-ar putea aștepta de la ei să facă pace cu Israelul? Barajul de rachete de 11 zile al Hamas nu a fost în replică la vreun tir israelian, ci a fost inițiat de fapt în replică la cea mai nouă anulare a alegerilor de către președintele Autorității Palestiniene Mahmoud Abbas, cât și pentru a le demonstra alegătorilor cine sunt cei care îi protejează.
Abbas, aflat acum în al 16-lea an al mandatului său de patru ani, a realizat că partidul său secular, Fatah, avea mari șanse să piardă în fața Hamasului islamist, astfel că a scos aparatul electoral din priză. În vârstă de 85 de ani, succesorul lui Yasser Arafat conduce un guvern nepopular, inept, corupt și disfuncțional, iar duhoarea eșecului plutește în aer.
Acordurile Abraham dintre Israel și statele arabe moderate din Golf sunt bazate în mare măsură pe interese economice comune, dar ele validează totodată și realitatea că liderii arabi pro-occidentali au abandonat ideea că palestinienii ar putea face pace cu Israelul oricând în viitorul previzibil. Palestinienii și-au pierdut astfel dreptul de veto care împiedica celelalte state arabe să bată palma cu statul evreu până când cei dintâi nu ar fi avut propriul lor acord cu Israelul. Ei plătesc acum un preț piperat pentru revendicările lor exagerate, pentru reticența la compromis și pentru gravele clivaje interne.
Dacă și când palestinienii vor organiza alegeri, Hamas e considerat cel mai probabil câștigător, o situație ce va fi nesustenabilă pentru SUA, Israel și UE, care toate clasifică Hamas drept organizație teroristă și refuză să trateze direct cu el.
Blinken a declarat că „Hamas nu a adus nimic altceva decât distrugere poporului palestinian”, iar acum oferă ajutor umanitar pentru reconstrucția și refacerea Fâșiei Gaza. Însă tot el admite că nu există cale de a te asigura că banii nu vor ajunge să fie folosiți, cum s-a mai întâmplat de atâtea ori, la reconstrucția și reînarmarea Hamasului, în loc de adăpostirea și ajutorarea civililor.
Președintele Joe Biden și-a reiterat sprijinul manifestat pe toată perioada carierei sale pentru Israel și pentru procesul celor două state, însă chestiunea e departe de a se situa în fruntea listei sale de priorități externe. Poziția lui e mai apropiată de cea frecvent citată a fostului secretar de stat Jim Baker: „Când sunteți gata, sunați-mă”. Nu putem să ne dorim noi pacea mai mult decât înseși părțile la conflict și nimic nu se va întâmpla până când cele două părți nu vor fi pregătite, dispuse și capabile să ia lucrurile în serios. Biden nu are de gând să se transpună în rolul lui Don Quijote și să atace morile de vânt din Orientul Mijlociu, când el are preocupări mult mai urgente în alte părți ale lumii.
Deocamdată premierul Benjamin Netanyahu – un conducător corupt și ratat care se agață de putere cu aceeași tenacitate ca și Abbas, precum și cu o disponibilitate similară de a incita un nou conflict în acest scop – vrea să vadă un stat palestinian cam în aceeași măsură în care vrea Hamas să vadă un stat evreiesc. Fiecare tabără îi numește pe ceilalți teroriști, asasini, violatori ai drepturilor omului, răufăcători internaționali și criminali de război – și fiecare are câte un cor loial [pe plan extern – n.trad.] pentru a-i cânta în strună. Nimic nu poate nici măcar să înceapă să se schimbe până când nu va exista o nouă conducere de ambele părți.
În vreme ce palestinienii își așteaptă noile alegeri încă din 2006, israelienii au mers la urne de patru ori în ultimii doi ani, și foarte probabil vor mai merge încă o dată înainte de finalul acestui an pentru o a cincea rundă neconcludentă, în căutarea frustrantă a unui guvern stabil.
Actuala conducere a ambelor părți la conflict a demonstrat un slab interes pentru găsirea păcii. Israelienii sunt dispuși să tolereze actualul război de intensitate redusă, cu puseuri periodice de violență intensă. Bilanțul morților din Gaza a fost 230, comparativ cu 12 în Israel, conform USA Today. Hamas a lansat mii de rachete asupra Israelului și cam 90% din ele fie au aterizat în Gaza, fie au fost doborâte de Domul de Fier, sistemul anti-rachetă al Israelului. În plus, gardul de securitate construit de-a lungul granițelor Israelului și o nouă tehnologie anti-tuneluri au redus dramatic pericolul unei infiltrări teroriste.
Niciuna dintre tabere nu reprezintă o amenințare existențială pentru cealaltă. Tehnologia rachetelor deținute de Hamas se îmbunătățește, dar ele rămân în principal o armă adecvată operațiunilor teroriste – nu celor strategice. Israelul ar putea anihila Hamas, dar cu un preț pe care nu și-l permite. Amenințările lui Netanyahu de a ocupa din nou enclava părăsită de Israel în 2005 (în pofida obiecțiilor sale) sunt o cacealma. El se confruntă cu o forță mult mai puternică decât Hamas: mamele israeliene. Ele nu vor să-și vadă fiii și fiicele trimiși pe post de polițiști și de ținte pe străzile ostile ale Gazei pentru a se întoarce apoi acasă în saci pentru cadavre.
„Israelul nu are niciun motiv practic pentru a încheia un acord cu palestinienii”, a scris editorialistul Fareed Zakaria. El este „o superputere a Orientului Mijlociu”, cu o economie „puternică, diversificată și avansată” și cu un sector tehnologic și militar care lasă cu mult în urmă întreaga lui vecinătate.
Dacă va fi să existe negocieri serioase de pace cu palestinienii, acest lucru nu se va întâmpla pentru că SUA sau alte puteri le vor fi forțat. Vor avea loc doar atunci când înseși părțile la conflict vor fi pregătite și vor cere ajutor. După cum a demonstrat-o deja în cazul Camp David, al Acordurilor de la Oslo sau al Acordurilor Abraham, America se pricepe cel mai bine să finalizeze o înțelegere, iar nu să o inițieze.
În lipsa oricărei soluții militare sau diplomatice la orizont, un pic de neglijare benignă din partea Washingtonului ar putea fi în regulă.
Ce este urgent și are acum nevoie de atenție este adevăratul proces de pace, cel din interiorul Israelului, între cetățenii lui evrei și cetățenii lui arabi. În mai mare măsură decât Hamas, Hezbollah și Iran luate la un loc, acesta constituie o amenințare gravă la adresa stabilității, securității și succesului statului Israel.
Sursa foto: Dreamstime
