Tarifele pentru maşinile noi cresc, în timp ce pentru cele vechi scad drastic, chiar dacă ultimele poluează mai mult. Noua grilă dată publicităţii zilele trecute nu soluţionează vechea problemă a discriminării.

Sistemul de taxare a poluării generate de vehicule, ajuns la a treia variantă, a fost mult îmbunătăţit, însă discrepanţele dintre tarifele pentru maşinile noi şi cele de ocazie par să avantajeze mai mult decât până acum importul de vehicule uzate. O privire aruncată pe textul ordonanţei de urgenţă publicată săptămâna trecută poate fi lămuritoare în privinţa încăpăţânării oficialilor de la Bucureşti de a susţine o măsură discriminatorie, însă adevărata problemă apare odată cu aplicarea sistemului de calcul.

De ce discriminatorie? Pentru că, în continuare, cei care cumpără un automobil nou sau second-hand neînmatriculat trebuie să plătească taxa, în timp ce alţi participanţi la trafic poluatori sunt scutiţi. Explicaţia ministrului economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian, este cât se poate de nefericită. El consideră că accizele plătite de cei care au cumpărat o maşină înainte de intrarea României în Uniunea Europeană pot fi considerate înlocuitori ai taxei. De asemenea, oficialul consideră că aplicarea taxei la nivelul întregului parc auto ar lovi în cei cu venituri reduse. Cu ce sunt mai vinovaţi cei care cumpără acum un automobil decât cei care îl posedă deja, nu spune nimeni. Toţi poluează, deci toţi trebuie să plătească.

În tabelul alăturat vă prezentăm doar câteva dintre diferenţele de cuantum ale taxei. Rezultă clar că un automobil Euro 3, care emite, pe lângă CO2, şi cantităţi mai mari de oxizi de azot, compuşi volatili organici şi particule decât maşinile Euro 4, este taxat mai puţin (Dacia Logan 2008 / Ford Focus 2005). De la o ordonanţă la alta devine tot mai greu de înţeles cum vor guvernanţii să oprească avalanşa de autovehicule vechi, atâta vreme cât acestea sunt taxate mai puţin decât cele noi.

Industria auto susţine noua taxă

Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA) sprijină în continuare taxa auto. „APIA susţine taxa auto, aşa cum a făcut-o mereu. La noua taxă s-a lucrat suficient de mult şi, din câte ştiu, există şi acordul Bruxelles-ului privind această nouă formă“, a declarat Ernest Popovici, preşedintele APIA. Şi ACAROM (Asociaţia Constructorilor de Automobile din România) este de acord cu noua taxă, dar evidenţiază şi câteva neconcordanţe tehnice. Constantin Stroe, preşedintele asociaţiei, consideră că „noua taxă respectă cerinţele europene privind protecţia mediului şi e clar că actuala formulă trebuie înlocuită, însă am câteva observaţii. De exemplu, la maşinile Euro 4, ponderea de 30% a emisiilor de CO2 este prea mică în comparaţie cu ponderea de 70% a altor noxe, fapt ce ar putea dezavantaja alţi constructori decât cei europeni“. Stroe menţionează şi că persoanele ce aleg să cumpere o maşină care emană sub 130g de CO2/km – adică sub ţinta europeană – ar trebui recompensate cu o primă, pentru a stimula comercializarea vehiculelor cât mai puţin poluante. Acest principiu a fost adoptat cu succes, recent, în Franţa.

Ne pregătim de cheltuială

În nota de fundamentare a noii ordonanţe privind taxa auto se menţionează că „la nivelul Uniunii Europene se discută tot mai intens asupra unei directive de scoatere din circulaţie, începând cu anul 2011, a autoturismelor non-Euro. În aceste condiţii, România va asigura, de la bugetul de stat, toate costurile de casare şi dezmembrare a autoturismelor non-Euro“. Cu alte cuvinte, după ce plătesc pentru că încearcă să întinerească parcul auto, cei care cumpără acum maşini noi vor trebui, fiind contribuabili la bugetul de stat, să achite şi casarea unor maşini pe care le folosesc cei care nu achită acum nicio taxă.

 97-12388-capital4582.jpg

Capital – Editia nr.14, data 9 aprilie 2008