Insolvența, de la mecanism economic la „sperietoare politică”
În analiza realizată de compania de consultanță Frames, insolvența este descrisă drept o procedură firească într-o economie sănătoasă. Ea are rolul de a „curăța” piața de firmele care nu reușesc să se susțină și de a oferi o șansă de reorganizare celor care pot fi redresate. În statele dezvoltate, insolvența sau falimentul nu sunt considerate o rușine, ci parte din dinamica economică normală.
În România, însă, procedura a devenit un subiect politic sensibil. Lideri care cunosc superficial fenomenul au vorbit frecvent despre „abuzul de insolvență” și despre pierderile uriașe pentru buget.
Potrivit lui Adrian Negrescu, managerul Frames, astfel de afirmații nu fac decât să ascundă incapacitatea instituțiilor statului de a recupera datoriile și de a sancționa fraudele.
„În loc să fie privită ca o procedură absolut normală în economie, aşa cum se întâmplă în economiile dezvoltate, unde insolvenţa sau falimentul nu sunt privite ca un eşec iremediabil, un motiv de oprobiu public, la noi insolvenţa este transformată în sperietoare publică ori de câte ori politicienii au nevoie să acopere neputinţa instituţiilor statului în recuperarea datoriilor uriaşe şi pedepsirea vinovaţilor”, a afirmat Adrian Negrescu.
Ce prevede noul proiect al Ministerului Justiției
Draftul legii introduce o serie de filtre suplimentare la intrarea în insolvență. Printre ele se numără:
-
evaluarea „bunei-credințe” de către judecător;
-
interzicerea accesului pentru firmele considerate „recidiviste”;
-
reducerea termenelor pentru procedura de insolvență;
-
accelerarea tragerii la răspundere a administratorilor;
-
interdicția pentru persoanele aflate în insolvență de a înființa alte companii.
Consultanții atrag atenția că multe dintre aceste măsuri există deja în legislația actuală, precum Legea 85/2014 sau Codul penal, care sancționează bancruta frauduloasă și fraudele împotriva creditorilor. Problema reală nu este lipsa legii, ci aplicarea deficitară a acesteia. În numeroase falimente, atragerea răspunderii administratorilor rămâne mai degrabă o excepție decât o regulă.
„Nu cadrul legal este problema, ci lipsa aplicării lui. În majoritatea cazurilor de faliment, de exemplu, practicianul în insolvenţă, mai rar creditorii, solicită atragerea răspunderii”, avertizează aceştia.
Compania de consultanţă citează în comunicat o decizie a ICCJ potrivit căreia, acolo unde fiscul este creditor, sentinţa definitivă se predă fiscului pentru executare. Cu privire la infracţiunile contra patrimoniului aplicabile insolvenţei, practicianul se fereşte de obicei să formuleze plângeri întrucât practica a arătat că cercetarea penală durează excesiv de mult, pe de o parte, iar pe de altă parte obligaţia plângerii ar aparţine mai mult creditorilor (părţii vătămate)”, afirmă specialiştii.
Insolvența companiilor de stat, o problema ignorată
O altă temă promovată politic este legată de firmele inactive fiscal, considerate „vinovate” pentru blocajele din economie. Frames arată însă că aceste companii nu produc bunuri, servicii și nici nu participă activ la piață. Ele pot crea doar distorsiuni statistice, dacă datele nu sunt corect filtrate.
Inactivitatea fiscală este, în realitate, o sancțiune aplicată de ANAF în cazuri specifice: neîndeplinirea obligațiilor declarative, lipsa sediului valid sau expirarea mandatului administratorului. În practică, firmele serioase fie își rezolvă rapid problemele pentru a fi reactivare, fie dispar prin concurență sau prin proceduri legale de dizolvare și radiere.
Analiza Frames mai evidențiază o contradicție majoră: statul acuză mediul privat de folosirea abuzivă a insolvenței, în timp ce marile datorii la buget aparțin adesea companiilor de stat. Acestea rămân ani întregi în insolvență, acumulând pasive uriașe, fără ca autoritățile să intervină cu aceeași fermitate.
Astfel, în loc să fie o soluție pentru redresarea firmelor, insolvența a devenit un refugiu pentru entități protejate politic, care nu-și plătesc obligațiile fiscale. Negrescu consideră că aceasta distorsionează piața și afectează concurența loială.
„Definiţia legală a insolvenţei (Legea 85/2014, art. 5 pct. 29) este imposibilitatea debitorului de a plăti datoriile certe, lichide şi exigibile cu sumele de bani disponibile. Cu alte cuvinte, la data intrării în insolvenţă, societatea deja a intrat în incapacitate de plată iar intrarea în insolvenţă este o obligaţie legală şi are tocmai scopul de a găsi soluţii de plată, fie prin reorganizare, fie prin lichidare. Chiar dacă ar exista situaţii în care un mare datornic la stat (şi nu au fost prezentate exemple) ar reuşi deschiderea insolvenţei deşi ar putea plăti datoriile la stat, această situaţie de fapt ar trebui cunoscută de ANAF care ar fi trebui să reacţioneze prompt, fie pe cale civilă în cadrul procedurii de insolvenţă fie chiar prin sesizarea procurorilor”, se mai arată în cercetare.
Un proiect cu potențiale efecte negative
Consultanții avertizează că, în forma actuală, proiectul Ministerului Justiției riscă să complice accesul firmelor oneste la protecția legală a insolvenței. Filtrele suplimentare și interdicțiile pot întârzia procedurile și pot accentua problemele financiare ale societăților aflate în dificultate.
„Dincolo de măsurile salutare anunţate de ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, în scopul eficientizării activităţii ANAF, este nevoie de mai multă atenţie la firmele de stat care se folosesc de acest mecanism al insolvenţei. Iar în prim-plan se află aceste mari companii care profită de statutul lor, de influenţa pe care o au în zona decizională, neplătindu-şi obligaţiile şi distorsionând semnificativ mediul de business”, consideră Negrescu.
Insolvența nu este cauza problemelor structurale ale economiei românești, ci un mecanism care, dacă este aplicat corect, poate preveni colapsul firmelor și pierderea locurilor de muncă. Transformarea sa într-un „țap ispășitor” pentru deficiențele ANAF și pentru lipsa de eficiență a instituțiilor ar putea adânci dezechilibrele existente.
„Insolvenţa nu este principala cauză a problemelor României, ci un mecanism legal necesar pentru a gestiona dificultăţile financiare în mod ordonat. A o transforma în ţap ispăşitor pentru toate problemele economiei, de la comportamentul incorect în business la problemele de colectare ale ANAF reprezintă o soluţie ineficientă. În loc să ne focusăm pe reducerea evaziunii prin mecanismele clare, prevăzute de lege, transformăm ideea de insolvenţă într-o adevărată vânătoare de vrăjitoare, iar efectele vor fi pe măsură”, susţine Adrian Negrescu.
