Noua Arabie

Indiferent care fa fi schimbarea in Irak, nu se va instaura o democratie. Dar se va pune capat unei dictaturi. In lumea araba e posibila o solutie de compromis, ca in Rusia lui Boris Eltin acum zece ani, sau, mai de mult, in Turcia lui Kemal Ataturk. Cu toate ca aceasta forma hibrida de guvernare este departe de a fi perfecta, va fi mult mai buna decat orice exista acum in Orientul Mijlociu. Pe masura ce banii si buna-cuviinta se vor reintoarce printre cele 23 de milioane de oameni care traiesc

Indiferent care fa fi schimbarea in Irak, nu se va instaura o democratie. Dar se va pune capat unei dictaturi. In lumea araba e posibila o solutie de compromis, ca in Rusia lui Boris Eltin acum zece ani, sau, mai de mult, in Turcia lui Kemal Ataturk. Cu toate ca aceasta forma hibrida de guvernare este departe de a fi perfecta, va fi mult mai buna decat orice exista acum in Orientul Mijlociu. Pe masura ce banii si buna-cuviinta se vor reintoarce printre cele 23 de milioane de oameni care traiesc in Irak, spiritul libertatii va traversa periculos granitele.

Retorica si violenta care vor fi emanate in cursul anului dinspre Irak si vecinii sai vor fi interpretate in Occident ca fiind un haos. Presedintele George Bush va fi atacat ca a intervenit in lucruri care l-au depasit: cetatenii Europei si ai Americii se vor afla in incurcatura din cauza violentei aduse de terorism in pragul caselor lor. Dar pentru oamenii din Orientul Mijlociu (nu pentru furiosii purtatori de cuvant care vor umple ziarele lumii), va fi o schimbare bine venita, un inceput, mult intarziat, al unui sistem mult mai potrivit de guvernamant si un sfarsit al actualei stagnari. Chiar daca una sau doua natiuni – improbabil – vor face o bresa in guvernarea fundamentalista musulmana, rezultatul va fi mai multa legitimitate si mai putin pericol decat o intr-o dictatura arbitrara si criminala. De buna seama, ramane de vazut daca America va fi capabila sa controleze si chiar sa orienteze acest vant al schimbarii. Desigur, ea nu va primi multumiri de la aliatii sai arabi: nu doar regimul saudit si cel egiptean ar prefera ca lucrurile sa ramana cum erau.

Ironia anului 2003 va fi ca singura parte mai democratica a lumii arabe nu va fi o natiune, ci doar sfasiatele ramasite ale entitatii palestiniene. In ianuarie, 2,9 milioane de palestinieni vor vota – mai transparent si mai corect decat oriunde in Orientul Mijlociu, cu exceptia Israelului – pentru un parlament. Daca o natiune, practic inexistenta, impregnata de teroare din interior si exterior, poate alinia credinta musulmana cu urnele de vot, de ce ar fi imposibil ca acest lucru sa se intample oriunde in alta parte a Orientului Mijlociu? Iar acest proces isi poate dovedi valoarea prin eliminarea lui Yasser Arafat, permitand un start curat acolo unde forta brutala a esuat. O schimbare de acest fel ar fi in mod vadit inconfortabila pentru Israel; inconjurat de regimuri dure, ostile si nelegitime, Israelul e totusi in siguranta. Cu vecini doar pe jumatate de buna-credinta, politica teritoriala de expansiune si militarismul de mana forte ale Israelului ar fi mult mai discutabile. Una peste alta, disparitia lui Saddam Hussein in 2003 va produce o serie de beneficii.