Grupul finlandez Nokia a început anul cu un obiectiv ambiţios, dorind să vândă în 2010 peste 500 de milioane de telefoane mobile, peste aşteptările analiştilor, care estimează că grupul va livra în acest an 458 de milioane de terminale, după 424 milioane în 2009.

„În 2010, Nokia va livra peste 500 de milioane de unităţi (…) ceea ce va reprezenta circa 40% din piaţa globală”, a declarat directorul diviziei de telefoane mobile a Nokia, Rick Simonson, într-un interviu acordat publicaţiei „Economic Times”.

Potrivit unui sondaj efectuat în noiembrie, analiştii estimează că Nokia a vândut anul trecut 424 de milioane de telefoane, şi că vânzările companiei vor urca în 2010 la 458 milioane de unităţi.

Pe 2 decembrie, Nokia a prognozat o creştere de 10% a vâzărilor de telefoane mobile pentru 2010, cu menţinerea constantă a cotei pe piaţa globală. Un purtător de cuvânt al Nokia a confirmat luni acest obiectiv, declarând că „cea mai recentă prognoză a fost emisă pe 2 decembrie”.

Acţiunile Nokia au urcat cu circa 3% datorită comentariilor lui Simonson. Nokia deţine în România o unitate de asamblare a telefoanelor mobile în apropiere de localitatea Jucu, din judeţul Cluj, inaugurată în 2008.

SURSA: Mediafax