"Procedura de selecţie a directorului general şi directorului economic la SNTGN Transgaz SA a fost desfăşurată de Consiliul de Administraţie împreună cu Comitetul Consultativ de Nominalizare şi Remunerare, fără implicarea vreunui expert independent specializat în recrutarea resurselor umane. Urmare a încheierii procedurii de selecţie şi recomandării Comitetului de Nominalizare şi Remunerare, Consiliul de Administraţie al SNTGN Transgaz SA a numit pe domnul Ion Sterian în funcţia de director general şi pe domnul Marius Vasile Lupean în funcţia de director economic", se menţionează în raport. 

Fostul director al companiei, Petru Ion Văduva, a anunţat, în mai, că renunţă, din motive personale, la calitatea de director general, calitate care ar fi încetat de drept la data de 3 iunie 2017. Până la finalizarea procedurii de selecţie conform procedurilor legale, CA al Transgaz l-a numit în funcţia de director general interimar pe Ion Sterian. 

În data de 12 iunie, Consiliul de Administraţie al Transgaz a aprobat declanşarea procedurii de selecţie a directorului general şi directorului economic în conformitate cu prevederile OUG nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare.

AGERPRES