Nicolae Ciucă a dat vestea serii despre pensii!

Preşedintele Partidului Național Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a vorbit marți, 8 august 2023, despre amendamentele la Legea pensiilor speciale, declarată parțial neconstituțională de către Curtea Constituțională a României (CCR).

Potrivit spuselor sale, experții din cadrul Ministerului Muncii și Protecției Sociale și Ministerului Justiţiei lucrează la acele amendamente, fiind important ca România să nu piardă fondurile europene din cauza legii pensiilor speciale.

„Lucrează specialiştii, erau doamna ministru a Muncii, doamna ministru a Justiţiei, oameni care se pricep la interpretarea CCR şi lucrează la ele. În momentul în care vom avea amendamentele finalizate, discutate şi agreate cu Comisia, vom avea de urgenţă şi plenul. Ne dorim să treacă în sesiune extraordinară.

Nu trebuie să existe riscul să pierdem fondurile europene, tocmai de aceea, indiferent de discuţiile care sunt în spaţiul public este nevoie ca prin responsabilitate politică, de leadership să asigurăm absorbţia de fonduri europene şi să facem în aşa fel încât să avem susţinere la nivelul întregii economii.

Vedem cu toţii că sunt probleme la nivel internaţional, probleme care vrând, nevrând ne afectează, dar pe măsură ce consolidăm ceea ce am greşit până în momentul de faţă şi stabilizăm putem sa trecem foarte bine şi prin această criză economică”, a declarat, marți, Nicolae Ciucă, aflat la sediul PNL București.

CCR a respins proiectul de lege privind reforma pensiilor speciale

Vă amintim că CCR a publicat motivarea pentru care a decis să respingă proiectul de lege privind reforma pensiilor speciale. CCR a publicat motivarea, iar documentul care cuprinde toate explicațiile a fost trimis la Monitorul Oficial.

CCR a explicat că, având în vedere cele expuse, se pune problema dacă efectul combinat al acestor prevederi afectează principiul independenței justiției (componenta instituțională) din perspectiva faptului că reglementarea unor asemenea condiții ex abrupto creează premisele unor pensionări accelerate/demisii generate de lipsa unei perspective rezonabile de a dobândi pensia de serviciu la final de carieră/scăderea atractivității profesiilor din sistemul justiției.

„Cu alte cuvinte, trebuie să se evalueze limita libertății de legiferare a Parlamentului atunci când în discuție este componenta instituțională a independenței justiției. Ca principiu, orice reglementare referitoare la salarizarea şi stabilirea pensiilor magistraţilor trebuie să respecte cele două principii, al independenţei justiţiei şi al statului de drept, cadrul constituţional actual fundamentând securitatea financiară a magistraţilor”, a informat instituția respectivă.