Ilie Bolojan nu a oferit un răspuns direct. Șeful Executivului a subliniat că este necesar să se aștepte decizia Curții Constituționale (CCR), în contextul în care proiectul respectă cerințele de constituționalitate, potrivit explicațiilor oferite de el.

Ilie Bolojan are de-a face cu mai multe probleme după decizia ÎCCJ

Amintim că întrebarea a sosit după ce Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a atacat actul normativ prin care se modifică condițiile de pensionare pentru judecători și procurori. Astfel, proiectul se află în analiza Curții Constituționale, care urmează să decidă asupra legalității și constituționalității prevederilor.

În opinia premierului, inițiativa legislativă a fost construită ținând cont de toate deciziile anterioare ale Curții Constituționale. Bolojan a insistat asupra faptului că aceste schimbări ar fi fost gândite astfel încât să nu intre în contradicție cu normele fundamentale.

„Haideţi să vedem ce va decide Curtea Constituţională! Consider că acest proiect respectă aspectele care ţin de constituţionalitate pentru că am încercat să ţinem cont de toate deciziile pe care Curtea le-a luat în perioada anterioară şi să aşteptăm această decizie”, a spus Bolojan.

Ilie Bolojan, Guvern
SURSĂ FOTO: Dreamstime – Ilie Bolojan a spus dacă urmează să-și dea demisia

Premierul spune că Guvernul trebuie să aibă legitimitate pentru corectarea sistemului de pensii

De asemenea, șeful Executivului a reluat ideile prezentate și cu alte ocazii, potrivit cărora Guvernul trebuie să dețină legitimitatea necesară pentru a adopta decizii similare și în alte domenii sensibile. Potrivit acestor explicații, recâștigarea încrederii în instituțiile statului, fie ele guvernamentale sau juridice, depinde și de corectarea unor nedreptăți acumulate în timp.

Bolojan a spus apoi că procesul de modificare a pensiilor magistraților ar urmări să aducă normalitate în raport cu restul salariaților din România, care ies la pensie în condiții obișnuite și beneficiază de pensii mult mai mici decât cele existente în magistratură. În opinia premierului, aceste corecții sunt necesare pentru a reechilibra sistemul și pentru a reduce discrepanțele majore dintre diferitele categorii de pensionari.

„Ca să poţi adopta decizii care înseamnă corecţii şi în alte sectoare, un guvern, indiferent care este, trebuie să aibă o anumită legitimitate şi recâştigarea încrederii în toate instituţiile, începând de la instituţiile guvernamentale, de la cele juridice, ţine şi de corectarea unor nedreptăţi, a unor acumulări negative, şi ceea ce face acest proces aduce şi o doză de echitate şi de normalitate în raport cu alţi salariaţi din România, cu alţi oameni care ies la pensie în condiţii normale şi la un nivel de pensii care este mult mai redus decât ceea ce se întâmplă în zona de magistratură”, a conchis Ilie Bolojan.