Nicolae Ciucă cere o analiză a ajutoarelor primite de refugiați. Potrivit surselor, în momentul de față, România a rămas singura țară care în continuare oferă sprijin pentru cazare. De asemenea, există posibilitatea ca acest sprijin financiar să fie redus.

Potrivit unor surse apropiate Executivului, o propunere ar fi ca fiecare familie de ucraineni să primească 2.000 RON pe lună pentru chirie, cu două condiții: să se angajeze și să își trimită la școală copiii.

Guvernul a suplimentat astăzi cu peste 158 de milioane de lei sprijinul pentru refugiații ucraineni.

Se dau 100 lei pe zi pentru cazare

În prezent, statul român acordă 100 RON pe zi, TVA inclus, bani pentru cazare.

Dacă vorbim despre o cameră în care locuiesc mai mulți refugiați ucraineni, atunci statul alocă aproximativ 230 RON pe zi, iar în condițiile în care ucrainenii sunt cazați în spații puse la dispoziție de primărie, de operatori economici privați sau de fundații, aici suma decontată de stat ajunge la 50 RON, transmite Antena 3.

Astăzi, Guvernul a decis, într-adevăr, să suplimenteze banii alocați refugiaților. 158 de milioane de lei pleacă din fondul de rezervă pentru a acoperi aceste ajutoare, însă în perioada următoare se va face o analiză și vor decide care va fi cuantumul pe care statul român îl va mai putea susține în continuare.

Un număr de 3,5 milioane de ucraineni au trecut granița cu România

Poliția de Frontieră a anunțat, pe 9 februarie, câți ucraineni au trecut granița în România, încă de dinainte de începerea războiului dintre Federația Rusă și Ucraina. Potrivit acestor date, un număr de 3,5 milioane de ucraineni au trecut granița la noi în țară, începând cu două săptămâni înainte de invazia neprovocată a Federației Ruse în Ucraina.

Așadar, Poliția de Frontieră spune că la data de 8 februarie 2022, la punctele de frontieră de la nivelul întregii țări aproximativ 121.600 de persoane au făcut formalitățile de control, pe ambele sensuri de mers.

Acest număr se referă la totalitatea persoanelor care au trecut granița, indiferent dacă au fost români sau străini. În același timp, peste 40.200 de mijloace de transport au trecut granița în ambele sensuri.

Aproximativ 565 de milioane de euro au fost cheltuiți în România din fonduri publice și private, dintre care 106 milioane de euro din fonduri publice și 200 de milioane de euro de la agențiile ONU, pentru a-i ajuta pe refugiații ucraineni care au traversat țara și pe cei care au decis să rămână, potrivit unui raport publicat, anterior, de Guvernul României.