Nenorocire la Orșova! Un caiac cu copii a fost rupt în două. O șalupă a intrat în plin în aceștia (VIDEO)

Incidentul de la Orșova a fost surprins de câțiva martori care au filmat întreaga scenă și care un intervenit rapid pentru a-i ajuta pe cei patru băieți. Potrivit româniatv.net, cei patru băieți au vârste cuprinse între 14 și 16 ani. Aceștia au fost duși la spital, medicii spunând că aceștia sunt bine. Unul dintre cei patru băieți a scăpat ca prin minune.

Profesorul Alexandru Ghitoaica, directorul Clubului Sportiv Școlar Orșova a declarat că aceștia au fost duși la spital pentru investigații, însă nu a fost necesară spitalizarea. El mai spune că cei patru băieți se aflau la antrenament în momentul în care s-a petrecut nenorocirea.

„Victimele sunt patru băieţi sportivi cu vârste cuprinse între 14 şi 16 ani. Se aflau la antrenament într-un caiac de 4. Copiii au fost transportaţi la spital pentru investigaţii. Din fericire, nu au fost răniţi şi nu au necesitat spitalizare”, a declarat directorul Club Sportiv Scolar Orsova, profesorul Alexandru Ghitoaica.

Bărbatul din șalupă, dus la poliție

În ceea ce îl privește pe bărbatul din șalupă care a secționat în două caiacul celor patru băieți, acesta se află în prezent la Poliție și este supus unui interogatoriu pentru a afla motivul pentru care a intrat în plin în cei patru copii.

Sursă foto: Dreamstime