Nelu Tătaru lovește din nou: Suntem pe un platou dințat!
Sursă: INQUAM Photos, Octav Ganea
Nelu Tătaru lovește din nou. Ministrul Sănătății i-a șocat pe toți cu ultimele declarații făcute cu privire la evoluția pandemiei de coronavirus din România. Nu este prima oară când ministrul face astfel de afirmații.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru susține că în prezent România se află „într-un platou dinţat, să-i spunem, al celei de-a doua faze sau a doua cocoaşă din primul val”.
„Noi suntem într-un platou, într-un platou din ăla dinţat, să-i spunem, al celei de-a doua faze sau a doua cocoaşă din primul val. Este o lună grea luna septembrie, prin precauţiile pe care trebuie să le asumăm şi să le respectăm toţi. Am avut un 1 septembrie cu reluarea activităţii în restaurante, cu reluarea activităţilor în teatre şi cinematografe, cu reîntoarcerea populaţiei din concedii şi aglomerarea transportului în comun.
Va urma 14 septembrie cu deschiderea şcolilor, iar, la fel, o supraaglomerare a transportului în comun, o lună de campanie electorală, alegeri pe 27. Sunt nişte reluări de activităţi pe care le-am preconizat în contextul respectării unor norme”, a precizat Nelu Tătaru.
Regulile trebuie respectate
Totodată, ministrul Sănătăţii a mai precizat că situaţia va putea fi gestionată în măsura în care se vor respecta regulile.
„În măsura în care se vor respecta, vom putea să gestionăm o creştere relativ mică a numărului de cazuri, rămânând în acelaşi platou. În condiţiile în care nu le respectăm, putem transforma acest platou într-o pantă ascendentă”, a spus Tătaru.
Întrebat dacă are emoţii legate de începerea şcolii, acesta a declarat că are precauţii.
„Am precauţii, ceea ce ar trebui să avem toţi dintre noi. Precauţii care să trebuie să meargă la un efort comun, la un parteneriat atât noi, ca şi Minister al Sănătăţii, guvern, precum şi părinţi, copii, profesori”, a mai afirmat Nelu Tătaru.
Ministrul a comis-o din nou
Nu este pentru prima oară când ministrul Sănătății face astfel de afirmații. Cu doar câteva săptămâni în urmă, Nelu Tătaru a făcut o serie de declarații care l-au făcut pe profesorul Alexandru Rafila să izbucnească în râs.
„Suntem pe acel trend crescător, dar scăzând ca și intensitate a creșterii numărului de cazuri de la o zi la alta – nu suntem în scădere – suntem în momentul în care, dacă respectăm în următoarele săptămâni niște lucruri, ar trebui să ajungem la un platou. (…)”, a fost prima declarație la care Alexandru Rafila a început să râdă.
„Încă este primul val, dar noi putem transforma acest prim val într-un val cu două cocoașe. Putem face o a doua cocoașă care poate fi mai violentă decât prima, în condițiile în care dacă atunci acționa un instinct de conservare, acum parcă acest instinct de conservare este dat la o parte de concetățenii noștri”, a fost a doua declarație a lui Nelu Tătaru, la care Alexandru Rafila a râs.
Pentru a clarifica situația, profesorul Rafila a încercat să traducă cele spuse de Nelu Tătaru.
„Cred că rezultă mai degrabă speranța unei stabilizări a situației. Cred că un val cu două faze, cred că la asta s-a referit domnul ministru”, a completat el.
Sursă foto: INQUAM/Octav Ganea
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





