Schimbările au început, poate, prea devreme. Sau prea târziu. Mă opresc în staţia lui 41, pe bulevardul Uverturii şi mă cert de câteva ori, pentru că, întârziată cum sunt, stau să-mi formez judecăţi greşite. Schimbările poate ar fi trebuit să înceapă ieri. Sau alaltăieri. De fapt, ar fi fost mai bine să apară înainte de a mă fi născut. 

Apoi, îmi vine s-o sun pe mama, să-i reproşez că n-a avut altceva mai bun de făcut, decât să mă nască. Ce-o fi fost în capul ei? Dar mama, fiind o fire visătoare, n-ar fi crezut în veci că România ar ajunge cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană, după Bulgaria, fiind cu mult sub jumătatea mediei europene privind PIB-ul pe cap de locuitor. Crescuse-n Comunism şi ştia că România e Grânarul Europei, se lăsa minţită de partid, nu de puţine ori am auzit-o repetând: Ce ţară frumoasă avem! Ce ţară bogată avem! De fapt, cred că mama trăia mai degrabă-n romanele ei, lăsându-se fascinată de marii scriitori, pe care mi i-a băgat pe gât mai târziu. 

Ştiai tu, mamă, că România avea să ajungă al treilea cel mai corupt stat membru UE după Grecia şi Bulgaria? Că este ţara cu cea mai mare rată a mortalităţii infantile din UE? Că este ţara în care 40% din elevii de 15 ani nu pot demonstra că pot înţelege un text scris? Că m-ai născut într-o ţară unde un român din doi nu are acces la apă curentă şi canalizare? Că oamenii ăştia, care se joacă de-a puterea, mi-au distrus speranţa? Că ce s-a întâmplat în Colectiv m-a lăsat cu sechele? Oamenii care conduc ţara asta au ucis 63 de oameni! Acolo aveam prieteni mamă, prieteni pe care nu ţi i-am prezentat niciodată pentru că m-ai trimis în Capitală, să învăţ, să o duc de azi pe mâine câţiva ani, până să mă prind cum e să te descurci de unul singur, pentru că am vrut să învăţ să fiu independentă. Pentru că am preferat mai degrabă să-mi iau o săptămână mâncare de 50 de lei, din banii trimişi, decât să-i dau pe drum, până acasă. Pentru că, după ce ai terminat o facultate nu te angajează nimeni fără experienţă.

Pe bune, ce-a fost în capul tău? Siguranţa e o minciună frumoasă, pentru oameni mari, cu care ne amăgim. Cum să mă naşti într-o astfel de lume? Unde toţi se luptă să ajungă la putere şi văzuţi la putere contribuie la distrugerea viselor, care nu vor mai ajunge realitate.

Uneori stau şi mă minunez de câţi cerşetori sunt, de câţi copii ai străzii sunt, de câte şi mai câte. Şi acum, când au propus legea dării în plată, deja filmul urma scenariul. Părea simplu: Oamenii luau credite. Nu luau în calcul incertitudinea. Şi apoi achitau cu casa. Ajungeau în stradă. Numărul oamenilor străzii creştea, numărul cerşetorilor creştea, numărul maidanezilor creştea, numărul nepoţilor pe care i-ai aştepta vreodată s-a redus oricum la zero. Aseară aud că a respins-o Iohannis. Acelaşi Iohannis care pare să nu respecte normele democraţiei, atunci când şi-a ales noul Guvern. M-ai trimis la învăţat, şi din câte-mi amintesc, de pe băncile facultăţii, lucrurile se schimbă prin vot şi nu prin numiri ale preşedintelui şi validări ulterioare ale Parlamentului.

„Domn Domn să-nălţăm, Domn Domn”, îmi bubuie-n cap în 41. România, ţara în care 12% dintre bărbaţi şi 6% dintre femeile de etnie romă au terminat liceul. Coboară, după ce se uită ostentativ, şi văd că-mi continui liniştită lectura, pe-un loc ocupat cu greu. Coboară şi urcă alţii cu mielul. "Pune mâna pe miel şi-ai noroc la anu’!" În ţara asta norocul mai lipseşte, parol, că-n rest le avem pe toate!

N-am să te sun, mamă, să te cert! Continuă să citeşti romane, dar nu mă mai întreba de ce mi-a pierit zâmbetul când aici se votează pensii suplimentare.