Aceștia au înregistrat cheltuieli cu încălzirea solariilor cu 70% mai mari decât în 2016, iar acum sunt în situaţia de a nu-şi putea recupera investiţiile. 

'Am ieşit în acest an pe piaţă în luna februarie, cu ceapă, salată, ridichi roşii, cu trei săptămâni mai târziu decât în anii trecuţi. Totul depinde de vreme fiindcă am avut parte de o iarnă foarte grea, un frig aspru timp de două luni. Şi aseară (în noaptea de miercuri spre joi, n.r.) am făcut foc pentru răsadurile din seră. În perioada rece problema a fost cu încălzirea. Anul trecut nici 30% nu am încălzit cât am încălzit anul acesta în sere. Nu ştiu dacă scoatem banii plătiţi pentru lemne, la un moment dat am ajuns să facem focul cu porumb, pentru că era mai ieftin', a declarat Attila Tovesi. 

În ciuda costurilor foarte ridicate din acest an, Attila Tovesi a arătat că se mândreşte cu recolta obţinută, mai ales că la Târgul Cetăţii, care a debutat joi, la Târgu Mureş, a putut să se prezinte cu roşii din prima cultură, din soiul autohton Roze. 

'Am venit la târg cu produse naturale din Vălureni – ceapă verde, roşii din soiuri româneşti, ardei iute, castraveţi, salată, cartofi noi, gulii. Lucrez pământul împreună cu părinţii, e o afacere de familie. Avem 30 de ari acoperiţi şi avem în total 5,7 hectare de teren, inclusiv cultivate cu grâu, porumb, cartofi. Rentează să cultivi legume pentru că ne place, în primul rând lucrăm pentru noi, ne place să muncim, aşa am crescut, bunicii s-au ocupat cu animalele şi au lucrat pământul. Am decis să lucrăm pentru noi, chiar dacă lucrăm din greu, dar nu vrem să mergem în altă parte să lucrăm pentru alţii. Aici o facem cu drag. Roşiile sunt din seră, e un soi autohton, Roze, e prima producţie din acest an', a arătat legumicultorul. 

Inginerul horticultor Attila Tovesi participă alături de alţi peste 50 de producători locali la prima ediţie a Târgului Cetăţii de la Târgu Mureş.

AGERPRES