Cu cine a fost văzută Monica Gabor, după despărțirea de Mr. Pink? Se afla la un restaurant de lux

Amintim că Ramona Gabor este stabilită de câțiva ani în cel mai populat oraș din Emiratele Arabe Unite. În poza respectivă, Monica Gabor ține în mână un pahar de șampanie, iar pe masă are un preparat special din pește.

Anterior, pozei respective, aceasta a șters de pe rețelele de socializare toate imaginile cu Mr. Pink și cu fiul acestuia, zvonindu-se astfel că s-au despărțit după 10 ani de relație.

E posibil să nu se mai întoarcă în SUA

De asemenea, Monica Gabor nu s-a întors în SUA după vacanța petrecută în Grecia, ci în Dubai, împreună cu sora acesteia.

„Da, e adevărat. Recent am aflat și eu, soția mea știe mai multe amănunte. Știu că a plecat din America, e posibil să nu se mai întoarcă, dar nu vreau să fac speculații. Moni nu a mai vrut să păstreze nimic de la Mr. Pink. I-au mai rămas doar câteva bijuterii, pe care însă nu le mai poartă și pe care le-a depus într-un seif, la fel cum a făcut, la vremea respectivă, și cu bijuteriile pe care le avea de la Irinel”, a declarat Paul Mantea, un apropiat al Monicăi și al americanului Mr. Pink, pentru playtech.ro

Monica Gabor și miliardarul chinez, Mr. Pink, au fost într-o relație timp de 10 ani. Totodată, în urmă doar cu câțiva ani, relația acesteia cu Mr. Pink părea foarte solidă, vedeta fiind mai fericită ca niciodată după ce Irina, fiica sa, s-a mutat alături de ea, în America.

Amintim că locuinţa lui Mr. Pink este evaluată la 3,5 milioane de dolari şi dispune, printre altele, de saună, sală de fitness, bucătărie din marmură, living cu şemineu, baie cu mobilă din lemn masiv, piscină înconjurată de palmieri.