Screening-urile pentru mai multe tipuri de cancer au scăzut semnificativ în 2020, potrivit unui studiu publicat în decembrie 2021. Colonoscopiile au scăzut și ele cu aproape jumătate, față de 2019, iar biopsiile de prostată au scăzut cu peste 25%, relatează Vox. Medicii spun că situația este mai mult decât alarmantă, avertizând că, pentru unii pacienți, ar putea fi prea târziu, iar efectele acestei crize se vor vedea în următorii ani.

Noile diagnostice ale acestei maladii necruțătoare au scăzut cu 13% până la 23%, în funcție de tipul de cancer, și asta nu pentru că oamenii s-au îmbolnăvit mai puțin, ci pentru că boala nu a mai fost depistată ca înainte de pandemie. „Cred că ne aflăm pe un teritoriu neexplorat”, afirmă Brian Englum, chirurg de la Universitatea din Maryland, co-autor al noului studiu despre cancer.

Întârzierea de patru săptămâni, asociată cu un risc de deces cu până la 13% mai mare

Teama în rândul medicilor este aceea că întreruperea screening-urilor pentru cancer și a altor măsuri preventive, din cauza pandemiei, nu este doar una de deviere de la un curs normal.

Ei spun că, atunci când cancerul este diagnosticat târziu, e mai puțin probabil ca medicii să poată interveni cu succes, iar șansele pacientului de a muri sunt mai mari. Chiar și o întârziere de patru săptămâni în diagnosticare este asociată cu un risc de deces cu 6 până la 13% mai mare.

Consecințele se pot vedea și peste ani de zile

Nu în ultimul rând, medicii se tem că screeningurile amânate vor duce la o deconectare permanentă între pacienți și sistemul de sănătate. Cercetările au arătat că atunci când pacienții evită medicul, riscă să ajungă mai repede la spital, cu probleme de sănătate mult mai grave.

Persoanele care nu au fost examinate sau nu au primit îngrijire în această perioadă riscă acum ca problemele lor de sănătate să se agraveze.

Medicii au fost nevoiți să aleagă

Înainte de pandemie, unii medici s-au întrebat dacă SUA ar putea face mai multe screening-uri. Acum însă, daunele colaterale ale acestei pandemii care a ucis peste 900.000 de americani ar putea exploda. „Ar putea trece ani de zile înainte să știm dacă există o problemă”, a spus Englum, „și în tot acest timp se vor pierde mai multe vieți”.

Covid-19 a dus la ”amputarea” drastică a unor tratamente în spitalele copleșite de infecții. Spitalele nu au reușit să primească pacienți cu urgențe medicale acute și nu au putut găsi nicio variantă pentru a le veni în ajutor. Din păcate, acest lucru i-a determinat pe medici să facă alegeri extrem de dureroase cu privire la pacienții care au prioritate.

„A fost extrem de greu”, recunoaște Englum. „A trebuit să facem unele compromisuri și să alegem cine primește tratamentul și cine nu, decizii pe care nu ar fi trebuit să le luăm niciodată”, adaugă el.

Experții spun că, în cel mai optimist scenariu, în zece ani se vor vedea efectele screening-urilor făcute prea târziu prin creșterea rartei mortalității cauzate de cancer. Până atunci, afirmă Englum, putem spune că am ratat ocazia de a trata sute de mii de oameni.