De cum și-a intrat vara în drepturi, româncele bat magazinele în lung și în lat după accesorii pentru plajă. Iar goana lor, bucuria retailerilor care, ca să fie siguri că doamnele care le trec pragul nu pleacă din magazine fără cel puțin un costum de baie, întreg sau deux-piece, își difersifică oferta și caută an de an idei noi de prezentare. De exemplu, anul acesta, accentul cade pe accesorii. Turiștii de pe litoral știu că, în august, se fac reduceri semnificative. Bani să fie, că magazine frumoase sunt destule – exceptând Bucureștiul, Constanţa este oraşul cu cel mai mare număr de mall-uri din România. În afară de ele, oraşul a fost invadat și de retaileri precum Auchan, Carrefour, Metro, Kaufland, Billa, Mega Image, PennyMarket sau Lidl. Iar dacă ieșim din centrele comerciale și intrăm în magazinele din zona Cazino a staţiunii Mamaia, oferta devine și mai variată. Cu atât mai mult, cu cât magazinele au luat oficial startul în cursa pentru cele mai mici preţuri şi afișează etichete cu prețuri tăiate chiar şi cu până la 90%. Preţul este acum prima condiţie pentru vânzări bune: „De la 1 iulie la 15 septembrie avem reduceri masive, de 80%, care sunt un magnet, e drept, dar şi foarte multe noutăţi la preţuri mici, sub 100 de lei“, spune vânzătorul unui magazin de îmbrăcăminte din Maritimo. 

Inclusiv outleturile și micile magazine de pe straduțele principale ale stațiunilor de pe litoral, au început în forţă lichidări de stocuri pentru colecţiile de vară. Miza e cu atât mai mare, cu cât consumul a scăzut, în ultimii trei ani, din cauza recesiunii. Evident, acest lucru a afectat profitabilitatea tuturor retailerilor. Prin urmare, preţurile tăiate rămân cea mai bună strategie care deschide portmonee în vreme de criză. Rochiţe, ochelari de soare, sandale, costume de baie, cămăşi de in, pantaloni scurţi, papuci, chiar şi la pantofi din piele, pot fi achiziționate acum la preţuri sub 100 lei. Jucători precum Zara, C&A, New Yorker şi Mango au aplicat, în primă instanţă, reduceri mai mici în perioada aşa-numită „de promoţii“, iar acum vin cu reduceri mai mari.

Doamnele și domnișoarele care țin să fie în ton cu tendințele trebuie să renunțe la acei bikini minusculi în favoarea modelelor cu talie înaltă. Mai mult, costumul de baie la modă anul acesta nu este pentru cele care vor să nu se bronzeze cu dungi, ci pentru cele preocupate mai mult să arate bine pe un iaht. Noile colecții pun accentul pe cochetărie și senzualitate și îmbină liniile retro cu materialele moderne, decorate cu paiete și cristale. Sunt la modă nuanțele vii și imprimeurile (flori, fructe, carouri, dungi, buline). Iar oferta magazinelor de la noi e în ton cu cerințele – piese cu sutien push-up sau triunghi, cu slipi tanga sau în stil brazilian, monocrome sau multicolore, cu printuri sau cu ștrasuri -, și potrivită atât pentru o vacanță romantică, o excursie la mare cu prietenii, cât și pentru o zi la piscină cu fetele. Nu lipsesc din magazine nici costumele de baie la care sutienul are bretele detașabile, cele cu motive specifice stilului Yachting – noduri şi frânghii –, sau  cele din trei piese. Când vine vorba de prețuri, afectați de criza financiară, retailerii au mizat pe cartea accesibilității, aducând pe rafturi și ținute pentru clientele cu bugete „de austeritate“. Dacă tragem linie, un costum de baie poate fi achiziționat cu 50-70 de lei.

 

 

40 mil. euro este valoarea estimată a retailului autohton de lenjerie intimă și îmbrăcăminte de casă