La orice colt de strada din marile orase exista un atelier unde se lucreaza mobila la comanda. Astfel, exista o diversitate de preturi, ca de altfel, si o diversitate de calitati oferite. In prezent, functioneaza atat firme bine dotate din punct de vedere tehnologic, dar si firme care au o dotare rudimentara.
De asemenea, exista firme care lucreaza la comanda, dar functioneaza fara a avea un consultant sau un arhitect. Acestea lucreaza pe baza schitei si dimensiunilor precizate de clienti. Bineinteles ca exista si societati care se respecta. Cand sunt contactate, acestea trimit un arhitect la locuinta clientului pentru a vedea ce doreste.
Precizam ca fabricile de mobila nu lucreaza pe baza de comenzi. Acestea pot realiza teoretic orice, dar costurile care rezulta sunt foarte mari. Furnizori de astfel de servicii sunt firmele de profil, mici si mijlocii, care prefera sa lucreze la comanda pentru ca productia de serie presupune o putere financiara serioasa. Lucrand la comanda se elimina riscul de a sta cu marfa pe stoc si, astfel, de a ajunge ca dupa o anumita perioada de timp incasarile sa fie sub costurile de productie.
Materiile prime si accesoriile de calitate din import ridica valoarea produselor realizate de catre firmele care lucreaza pe baza de comenzi. „Este riscant sa folosesti accesorii autohtone. Preferam sa marim pretul importand accesorii, decat sa riscam sa ne stricam imaginea oferind mobila de o calitate indoielnica”, subliniaza Georgeta Din, director la Conex Romger.
In acelasi timp acest domeniu ofera si pierderi. „De multe ori facem si munca voluntara. Dupa ce primim o comanda, arhitectul si tehcianul firmei stabilesc pretul. Dupa comunicarea acestuia, multi clienti fac stanga imprejur. Acest fenomen ne-a determinat ca in ultimul timp sa trecem la productia de module”, spune Sandu Nichita, presedintele firmei Argcoms. De fapt, productia de module este si practica firmelor din Occident. Atunci cand sunt solicitate, acestea prezinta un catalog de module si sunt oferite diverse solutii de mobilare a unei incaperi prin asamblarea acestora in functie de preferinte. Se cauta astfel solutii pentru a mari gradul de folosinta si confort al unei incaperi.
De cele mai multe ori apelarea la o firma specializata poate costa mai mult decat daca s-ar cumpara de-a gata mobila pentru o camera (bucatarie, dormitor). Pretul creste din cauza cheltuielilor cu proiectarea si adaptarea tehnologiei de fabricare pentru realizarea comenzii respective. Atunci cand se doresc corpuri de mobila mai mici, preturile pot fi sub cele ale marfurilor similare din comert. Sunt frecvente cazurile cand sunt copiate modele deosebite ale fabricilor sau importatorilor si realizate pe comanda. Se obtin astfel, la preturi de trei – patru ori mai mici, produse la o calitate apropiata de original.
Cele mai solicitate sunt obiectele de mobila sau modulele pentru bucatarie, dormitoare, holuri, balcoane sau bai. Practic, sunt cautate elemente, care nu se gasesc in comert (mai ales, din cauza dimensiunilor).
Inainte de a lansa o comanda este recomandat sa fie studiate ofertele mai multor producatori. Astfel, comparand preturile si calitatea se poate alege cea mai buna solutie in functie de necesitatile dorite. Pentru a va forma o parere despre standardul la care lucreaza firma, nu ezitati sa cereti sa vedeti un portofoliu de clienti.
Majoritatea firmelor se deplaseaza la locuinta clientului si dupa ce se fac masuratorile de rigoare propun mai multe proiecte. Dupa ce clientul alege un anumit model urmeaza stabilirea pretului. „Oferim mai multe proiecte. De asemenea, facem o informare a clientului despre ceea ce putem sa oferim in functie de cerintele spatiului pe care urmeza sa-l mobileze”, precizeaza Steliana Dragutel, director la Maria Trade. Dupa alegerea modelului urmeaza stabilirea materiilor prime, culorii si indicarea accesoriilor care vor fi montate. Acestea determina de cele mai multe ori pretul.

Aurelian Buliga