Mircea Geoană, despre comasarea alegerilor: Va fi ca un bumerang
SURSA FOTO: Inquam Photos, Virgil Simonescu
Mircea Geoană consideră că ideea de comasarea a alegerilor ar putea să aibă un cu totul alt efect față de ce-și doresc politicienii. Despre ce este vorba mai exact?
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, și-a exprimat îngrijorarea cu privire la propunerea de comasare a alegerilor din România pentru acest an. El consideră că această inițiativă ar putea avea un efect invers celui scontat de politicienii care au susținut-o.
Mircea Geoană: Decizia de comasarea a alegerilor va fi ca un bumerang
Geoană a subliniat că, deși comasarea alegerilor poate părea o mișcare strategică pentru partide dintr-un punct de vedere matematic, ea ar putea genera un sentiment de pedeapsă în rândul electoratului.
Mircea Geoană a avertizat că cetățenii ar putea interpreta această decizie ca pe un semn de teamă din partea politicienilor de a-și asuma responsabilitatea pentru acțiunile lor. Geoană a evidențiat că acest gest ar putea fi perceput ca un vot de protest împotriva clasei politice actuale.
„Eu nu cred că românii și-ar da destinul cuiva care are ca scop să scoată România din traiectoria occidentală. Eu cred că este o decizie care indică ideea de teama de a da fața cu electoratul. Eu am sentimentul că cetățeanul citește asta într-o cheie de teamă, decât de eficientizare. E un vot de protest.
Va veni mai multă lume la vot? Sentimentul meu este, așa cum a fost comunicată, mai degrabă o mașinațiune de politicieni, decât de interesul cetățenilor. Cu cât dau sentimentul că închid jocul, cu atât lumea va dori să deschidă jocul. Eu nu știu care va fi rezultatul, dar să nu exagereze ca partidele între ele să decidă ceea ce românii vor să decidă în numele lor. Va fi un bumerang la adresa lor. Aceste alegeri sunt cele mai importante din ultimii 35 de ani, niciodată nu a fost atât de important, niciodată nu a contat atât de mult viitorul țării noastre”, a declarat Mircea Geoană la Digi24.
Discuțiile privind comasarea alegerilor continuă în coaliție
Liderii coaliției nu au ajuns luni la un acord cu privire la comasarea alegerilor, arată surse apropiate acestei chestiuni. Așadar, este posibil ca cele patru runde de alegeri să aibă loc la termen.
Aceleași surse politice au mai precizat că PNL și PSD urmează să se întâlnească din nou vineri. Discuțiile se referă la comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale și la alegerile parlamentare cu cele prezidențiale.
De asemenea, momentan se știe doar când vor avea loc alegerile europarlamentare. Ele sunt stabilite la nivel european. Acest lucru înseamnă că, pe data de 9 iunie, vor avea loc alegerile europarlamentare în toate țările membre UE.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





