Mintea conducătorilor nu poate să fie decât diabolic de distrugătoare
Evoluția a fost accelerată de goana după superioritate tehnică în domeniul mijloacelor de ucidere și un mare salt a constat în descoperirea arcului cu săgeți. Nici praștia nu era de disprețuit, dar forța omului era totuși limitată. Au fost inventate apoi mașinile de asediu, catapulta și ballista fiind folosite pentru neutralizarea luptătorilor și pentru distruge cetățile prin tirul prelungit. Timpul a trecut, cunoașterea de carte a sporit în multe regiuni de pe glob și s-a ajuns la armele de foc, diabolice pentru omul medieval. Nu este de mirare că atitudinea față de arbaletieri și tunari era deosebit de dură. Era apreciat cavalerismul, lupta corp la corp, dar nimic n-a rezistat în fața poftei de tehnologie.
Revoluția industrială a permis să se treacă la o producție de masă și statele au investit mult în arsenale. Nici particularii n-au vrut să piardă o adevărată mină de aur și invențiile ucigătoare au curs. Armatele lui Napoleon s-au impus multă vreme datorită tunurilor moderne, conducătorul revoluționar având grijă să concentreze focul armelor grele pentru a sparge dispozitivul inamic. Câmpul de luptă a devenit și mai ucigător după ce puștile au început să fie încărcate prin partea din spate. În plus, cartușele au devenit metalice și tirul putea să fie susținut, perfecționare care a făcut posibilă și crearea unor mitraliere fiabile, capabile să tragă și 200.000 de lovituri fără să se producă defecțiuni. Proiectilele tunurilor au fost umplute cu explozivi puternici și focosul de impact fiind perfect pentru un tir rapid.
„Statul modern a fost construit pentru zdrobirea oamenilor și nu pentru a asigura fericirea acestora”
Primul Război Mondial a izbucnit în vara anului 1914 și armatele participante au etalat mase de mitraliere și tunuri. S-a ajuns la războiul de tranșee, soldații săpând adăposturi pentru a scăpa de ploaia de bucăți metalice. Omul era nimicit de produsele metalurgice și se dovedea că industria poate să livreze armament în orice cantitate. Statul modern a fost construit pentru zdrobirea oamenilor și nu pentru a asigura fericirea acestora.
Luptele din tranșee nu erau interesante pentru generalii epocii, dornici să realizeze manevre pe spații mari și să rămână în istorie. Trebuia identificată o armă care să scoată ofițerii din impas și savanții au găsit-o. Mereu are știința un as în mânecă, dar în anii conflictului mondial a avut un pachet întreg. Gazele toxice erau oferite de chimiști și erau minunate pentru generali. Norul ucigător nu lăsa ceva viu în urmă și provoca fuga trupelor amenințate. Clorul a fost găsit repede pentru că se obținea dintr-o materie primă aflată la dispoziție în cantități enorme: sarea. Fosgenul a fost un derivat al clorului cu o acțiune sufocantă fulgerătoare și numai un mare concern german a livrat unităților speciale peste 100.000 t de produs toxic.
„Conducătorii au fost plăcut impresionați de forța de distrugere demonstrată la Hiroshima și Nagasaki”
A fost prea puțin și s-a căutat ceva mai interesant pentru creșterea mobilității. S-a ajuns în a doua conflagrație mondială să fie produse armele nucleare, cele exploatează energia atomului în urma reacției de fisiune. Conducătorii au fost plăcut impresionați de forța de distrugere demonstrată la Hiroshima și Nagasaki și s-a ajuns astăzi la dezvoltarea și deținerea de rachete capabile să ajungă în orice punct de pe planetă. Un astfel de vector sovietic putea să ducă la peste 10.000 km o încărcătură nucleară de cel puțin 18 megatone TNT. Mașinăria morții avea o masă de 209 t și cuprindea cea mai bună tehnologie sovietică a timpului. S-au făcut progrese apoi prin faptul că racheta mare transport în capul de luptă vectori ce pot acționa independent și sunt dirijați spre mai multe ținte, ceea ce face imposibilă interceptarea. Doctrina sovietică prevedea folosirea forței nucleare în camp tactic și o rachetă Oka putea să ducă o încărcătură de până la 100 kilotone. Poate cei mai pricepuți cercetători și ingineri din imperiul roșu își epuizau creierul pentru găsirea de noi soluții nimicitoare. A fost absolut normal ca Uniunea Sovietică să devină un muzeu în aer liber.
Cei de la putere nu sunt normali la minte, dar cursa înarmărilor nucleare a depășit cu mult imaginația scriitorilor. Din păcate, creierele bolnave nu pot fi tratate și sabia nucleară a lui Damocles plutește peste întreaga civilizație. Laboratoarele militare se joacă în continuare cu energia atomului, dar nu sunt uitate substanțele chimice și potențialul virusurilor.
