Horoscop joi, 11 septembrie 2025. Berbec, Taur, Gemeni
BERBEC Ai grijă astăzi la schimbările bruște de dispoziție, căci pot aprinde scântei inutile. Aspectele lui Marte îți poate conferi energie, dar și tendința de a te certa pe lucruri mărunte. În loc să pierzi vremea cu conflicte, canalizează-ți ”focul” în sport, sau mișcare, chiar și o plimbare rapidă poate fi salvatoare. Poți simți un vânt de reînnoire, parcă universul te împinge să schimbi ceva. Profită și fă pace cu oamenii importanți. Spre seară, somnul poate veni mai liniștit, dacă îți închizi televizorul și nu te uiți la știri.
TAUR Finanțele par să fie în centrul zilei, iar stelele par să spună că nu e cazul să le lași nesupravegheate. Venus, Marte și Luna pot să te favorizeze sentimental, dar parcă îți testează apetitul pentru lux și confort. Poți avea tendința să cheltui mai mult decât trebuie, iar „banul la ban trage și păduche la păduche”. Bunul tău simț poate fi scutul perfect pentru excese. În dragoste, surprizele pot fi plăcute și dulci. Spre seară, o conversație calmă îți poate reda echilibrul.
GEMENI Joi pari să fii atras de tot ce înseamnă nou și excentric: o cultură, o tradiție, o idee. Unii ar putea să te privească într-un mod ciudat, dar tu știi: Curiozitatea este oxigenul spiritului. Evită disensiunile, transformă-le în oportunități de proiecte. Mercur îți dă agilitate mentală, dar și predispoziția să vorbești mai mult decât e cazul. Canalizează energia spre scris, idei sau negocieri. Spre seară, un plan pe hârtie poate să devină scânteia unui viitor succes.
Horoscop joi, 11 septembrie 2025. Rac, Leu, Fecioară
RAC Astăzi pari să fii mai pragmatic decât de obicei, chiar dacă sufletul se pare că te îndeamnă la visare. Pot fi favorizate activitățile de rutină, nu schimbările mari. Totuși, în dragoste, poți să surprinzi prin curaj și chiar un gest neașteptat. Influența Lunii te poate face mai sensibil la emoțiile altora, dar ai grijă să nu cazi în capcana de a mulțumi pe toată lumea. Spre seară, tihna casei și o conversație sinceră te pot ajuta să simți că lucrurile se așează la locul lor.
LEU Conjunctura astrală îți spune că visele pot deveni realitate dacă știi să îți joci bine cărțile sociale. Ai farmec și talent de organizator, folosește-le pentru a aduna oamenii potriviți. În dragoste, gesturile mici cântăresc mai mult decât promisiunile grandioase. Fii atent la cheltuieli, căci Jupiter te poate ispiti cu ideea de „mare noroc”, dar fără echilibru, norocul se risipește. Spre seară, relaxează-te cu un film, sau o carte bună.
FECIOARĂ Astăzi poți să ai ocazia să-ți faci vocea auzită, dar nu confunda fermitatea cu rigiditatea. Conjunctura lui Saturn îți poate cere să respecți promisiunile făcute. În discuții, păstrează-ți calmul și argumentele logice. Dacă îți exprimi ideile clar, ceilalți se pot simți obligați să le ia în serios. Controlează-ți cheltuielile, chiar dacă tentațiile sunt mari. Spre seară, ar trebui să simți satisfacția că ai rămas fidel principiilor tale.
Horoscop joi, 11 septembrie 2025. Balanță, Scorpion, Săgetător
BALANŢĂ Astăzi Luna se pare că te favorizează și îți poate scoate la lumină calitățile artistice și diplomatice. Ziua de joi poate fi ziua perfectă să ceri o schimbare, o mărire sau să-ți declari sentimentele. Farmecul tău natural îi poate atrage pe ceilalți ca un magnet. Totuși, atenție la cei care „îți cântă în strună”: informațiile cosmetizate pot să te inducă în eroare. Conjunctura astrală îți poate aduce inspirație, dar și nevoia de echilibru. Spre seară, arta și frumusețea pot avea darul să te liniștească.
SCORPION Ziua de joi îți poate aduce dorința de a-ți ordona viața. Ai tendința să sortezi lucruri, amintiri, chiar și relații. Nu te încărca cu negativitate: exprimă ce simți, dar cu tact. Influența lui Marte poate să te facă prea direct, așa că alege cuvintele cu grijă. Dacă îți exprimi emoțiile reprimate, poți simți o mare ușurare. Spre seară, un moment de introspecție îți poate aduce liniște.
SĂGETĂTOR Astăzi, relațiile sociale și familia par să fie în prim-plan. Farmecul tău poate atrage atenția și te poate face popular. Aspectele lui Jupiter îți poate aduce noroc în inițiative, dar fii atent: bunăvoința ta să nu alunece în moralism. „Oricine se laudă, să se laude în Domnul”, spune Cartea Cărților, așa că lasă faptele să vorbească pentru tine. În dragoste, apropierea pare să fie cheia zilei. Spre seară, un gest romantic simplu poate conta mai mult decât orice declarație.
Horoscop joi, 11 septembrie 2025. Capricorn, Vărsător, Pești
CAPRICORN Ai tendința să fii rigid și să nu suporți frivolitatea. Uneori ai dreptate, dar atenție, să nu devii prea dur. Saturn îți cere echilibru și să-ți dozezi energia. Dacă ești obosit, recunoaște și ia o pauză. Altfel, riști să-ți pierzi popularitatea și să-ți înstrăinezi aliații. Supraveghează-ți alimentația și sănătatea. Spre seară, o discuție calmă cu cineva apropiat te poate reconforta.
VĂRSĂTOR Ziua de joi poate fi o zi favorabilă pentru comunicare și sinceritate. Influența planetei Mercur îți poate oferi mai multă claritate, iar farmecul personal îți poate atrage un public numeros. În dragoste, poți să găsești omul care se potrivește cu filosofia ta de viață. Atenție însă: nu încerca să alergi după doi iepuri odată, concentrează-te pe un singur proiect sau o singură persoană. Conjunctura astrală îți deschide orizonturi, dar cere disciplină. Spre seară, o conversație pasională îți poate schimba dispoziția.
PEŞTI Astăzi pari să simți nevoia de singurătate, dar nu exagera: izolarea totală probabil că te-ar secătui de energie. Conjunctura Lunii îți poate conferi mai multă sensibilitate sensibilitate și dor de rafinament. Ai nevoie de oameni eleganți și de discuții cu sens. Știi că ai nevoie de certitudini, dar uneori viața îți oferă doar ocazii de a risca. Zicala „cine nu riscă, nu câștigă” se pare că se aplică perfect astăzi. Spre seară, o întâlnire plăcută îți poate confirma că merită să te deschizi.