„Ministerul Transporturilor are 15 spitale, care au vreo 3.000 de paturi. Rețeaua aceasta a funcționat mulți ani, dar s-a desființat Direcția Medicală a Ministerului Transporturilor, lucrurile evoluează… Sigur, ele pot trece la autoritățile locale, dar noi sprijinim un proiect aș spune revoluționar pentru România, nu pentru alte țări, pentru România.

Avem o discuție foarte aplicată cu reprezentanții universităților și facultăților de medicină, pentru că multe dintre aceste spitale sunt în centre universitare medicale și am putea să facem un lucru extraordinar, cred eu, și universitățile au resurse și pot aplica pentru resurse tot mai mari pentru aceste spitale.

Ele pot deveni spitale centre de excelență, să facem o rețea de spitale universitare”, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, în cadrul emisiunii „News Pass”, moderată de Laura Chiriac, la postul B1 TV.

Oportunități pentru dezvoltarea spitalelor

Potrivit lui Alexandru Rafila, acest lucru s-ar putea întâmpla în București, Timișoara, Iași, Craiova și Cluj.

„Aceste spitale (…) ar putea să dezvolte activități de cercetare în domeniul medical, studii clinice, de fază 1 sau 2, nu mai spun de ce el de fază 3 de care ar putea să beneficieze pacienții. În Israel am văzut astfel de spitale.

Primele 25 de spitale din Europa, ca și calitate a serviciilor, sunt spitale universitare, deci e clar că avem o oportunitate. Mă bucur că dl ministru Grindeanu (al Transporturilor) a avut o deschidere apropo de discuția legată de aceste spitale. Nu se pune problema închiderii lor, ci dimpotrivă, dezvoltarea lor fără precedent”, a adăugat acesta, potrivit b1tv.ro.

Alexandru Rafila nu are nicio problemă cu spitalele private

Ministrul Sănătății a mai precizat, totodată, că nu are nimic împotriva spitalelor private, însă nu i se pare normal ca medicii de la stat să îi trimită pe pacienți la spitalele private unde ei mai activează.

De asemenea, a mai spus el, cadrele medicale care lucrează în unitățile de stat trebuie să lucreze întreg programul pe care sunt plătite, iar managerii de spitale vor verifica dacă orarul va fi respectat.

„Eu n-am niciun fel de problemă în ce privește activitatea medicală privată, e firesc să se dezvolte și-n România, ca oriunde în lume. Totuși, ca ministru al Sănătății, am datoria de a asigura servicii medicale în spitalele publice de o calitate cât mai bună. Cred că tot corpul medical ar trebui să se gândească la această datorie. (…)

Cine vrea să apeleze la privat nu e nicio problemă, dar nu e normal ca un pacient, de exemplu, să fie internat inițial și investigat la un spital public, apoi să fie transferat la un spital privat, unde plătește o sumă de bani mare, că s-a întâmplat în 2020 o schimbare legislativă, o să vedem cât e de utilă pacienților, în care acest plafon al coplății pe care o face pacientul în spitalul privat nu mai există, deci poate să i se ceară o sumă de bani și trebuie s-o accepte, s-o aibă, dincolo de suma pe care o decontează Casa de Asigurări de Sănătate.

Mai sunt situații în care problemele serioase apărute în unele unități medicale private la pacienți care au intervenții acolo sunt rezolvate apoi în spitalele publice. Nu sunt puține, e adevărat. Activitatea asta trebuie să se bazeze pe echilibru, pe dreptul oamenilor de a avea acces la servicii de sănătate fără ca situația lor financiară și a familiilor să fie pusă în pericol. (…)

Un medic care lucrează la spitalul public trebuie să lucreze întreg programul pentru care are contract, iar direcționarea pacienților nu cred că e un lucru care să fie nici etic, nici moral, nici normal că, până la urmă nu poți să-i spui pacientului ”vino la spitalul privat unde lucrez tot eu sau un coleg de-al meu și si sunt condiții mai bune și ești mai sigur” ”, a declarat Alexandru Rafila.