Ministrul Sănătăţii cere Colegiului Medicilor să ia măsuri de urgență

Ministrul a afirmat că dezinformarea medicală reprezintă un atac direct asupra sănătăţii românilor. El a cerut societăţilor profesionale să analizeze, prin comisiile de etică, comportamentul medicilor care răspândesc informaţii false în spaţiul public, inclusiv prin „pseudoconferinţe” lipsite de orice conţinut ştiinţific.

De asemenea, a solicitat Colegiului Medicilor din România să intervină urgent și a subliniat că autorităţile responsabile cu protecţia publicului în faţa informaţiilor false trebuie să ia măsuri și să se sesizeze.

”Dezinformarea medicală este un atac direct la sănătatea românilor. Nu negociez cu minciuna şi nu voi permite nimănui să submineze încrederea pacienţilor în tratamentele moderne. Astăzi, la Braşov, a avut loc o conferinţă fără nicio bază ştiinţifică, unde au fost promovate minciuni periculoase împotriva tratamentelor medicale moderne. Condamn categoric aceste manifestări care pun în pericol viaţa pacienţilor şi subminează încrederea în medicină şi în instituţiile statului”, spune ministrul Alexandru Rogobete, într-o postare pe Facebook.

Ministrul a cerut societăților profesionale să evalueze, prin comisiile de etică, comportamentul medicilor care răspândesc informații false în spațiul public, inclusiv prin „pseudoconferințe” lipsite de conținut științific.

”Extind solicitarea inclusiv către Colegiul Medicilor din România pentru a lua mǎsuri de urgenţǎ. Este un moment în care corpul medical trebuie să îşi formeze proprii anticorpi, sancţionând ferm orice abatere de la responsabilitatea unor medici faţă de adevăr şi faţă de pacienţi. În faţa manipulării, nu există neutralitate”, mai spune ministrul

Rogobete pune medicii la zid

Rogobete a atras atenția că este complet inacceptabil ca persoane cu titlul de medic să promoveze informații false, amintind că jurământul depus față de pacienți presupune respectarea adevărului și a științei, nu răspândirea manipulărilor sau a teoriilor conspirației.

”Profit de ocazie şi transmit un mesaj direct opiniei publice: nu vă lăsaţi manipulaţi! Informaţi-vă din surse credibile şi fireşti, care nu au în spate o agendă ascunsă. Viaţa şi sănătatea au întotdeauna prioritate în faţa fake-news şi impostură. Am obligaţia să fiu tranşant: ştiinţa nu se negociază, sănătatea nu se joacă, adevărul nu se relativizează. Consider că o reacţie este necesară inclusiv din afara sistemului medical. Autorităţile statului care au responsabilităţi în protecţia publicului în faţa acţiunilor de răspândire a informaţiilor false trebuie să se sesizeze”, subliniază ministrul în mesaj.

COVID-19 şi convergenţa bio-digitală

Mai mulţi medici din unităţi spitaliceşti publice şi clinici private din România au luat parte sâmbătă la Braşov la conferinţa „COVID-19 şi convergenţa bio-digitală”. În cadrul evenimentului, în locul informaţiilor ştiinţifice, au fost prezentate teorii conspiraţioniste privind vaccinarea anti-COVID, decesele subite şi presupusul control al populaţiei. Conferinţa nu beneficiază de acreditarea Colegiului Medicilor.

La conferinţa organizată la Braşov, prezentată ca o dezbatere medicală, vorbitorii au abordat subiecte precum „creșterea cazurilor de cancer după vaccinare”, „copii afectați mortal de vaccinul COVID” și presupusa existență a unei „conspirații globale prin vaccinare”. Printre cei care au susținut aceste teorii se numără medici cu funcții în spitale publice, inclusiv un medic primar de radiologie-imagistică, coordonator al laboratorului de radiologie de la Spitalul Clinic din Braşov.

La eveniment a participat și Răzvan Constantinescu, medic primar gastroenterolog și de medicină internă din Iaşi, șef de lucrări la Universitatea de Medicină și Farmacie. De asemenea, au fost prezenți Geanina Hagima, medic de obstetrică-ginecologie din București, un medic de dermatovenerologie din Onești, Tatiana Uruioc, medic neurolog și coordonator al compartimentului de neurologie de la spitalul din Buhuşi, precum și Argentina Tudor, psiholog din Arad.