„Există o creștere continuă a salinității apei, care afectează direct alimentarea cu apă potabilă a aproximativ 40.000 de persoane din zonă. Apa este sărată și nu poate fi consumată”, a explicat ministrul Fechet în cadrul unui briefing de presă după ședința Guvernului.
Deși pragul critic de contaminare nu a fost încă atins, situația este urmărită îndeaproape pentru a preveni daune majore asupra mediului și sănătății publice.
Pentru a gestiona această problemă, au fost extinse punctele de monitorizare, iar autoritățile colaborează intens cu experți europeni, care au venit în România prin Mecanismul de Protecție Civilă. În paralel, Ministerul Mediului a trimis în avizare interministerială o Hotărâre de Guvern pentru realizarea studiilor de fezabilitate necesare unei soluții de atenuare a contaminării.
Proiect ambițios de deviere a cursului râului Corund. Salvarea Salinei Praid
Una dintre soluțiile propuse este devierea cursului râului Corund pe vechiul său albie. Această variantă fusese considerată nefezabilă anul trecut, după o expertiză tehnică realizată în contextul inundației din mina de sare în 2024. Totuși, în condițiile actuale, autoritățile reanalizează această opțiune și caută finanțare pentru implementarea proiectului.
Ministrul Fechet a subliniat complexitatea soluției, care implică săpături în munte, transportul a mii de metri cubi de rocă, precum și mutarea unor drumuri și linii electrice de înaltă tensiune.
„Este o soluție costisitoare, dar necesară pentru protejarea mediului și a populației din zonă”, a afirmat ministrul.
Demararea rapidă a studiilor și identificarea surselor de finanțare vor fi priorități în perioada următoare, pentru a preveni deteriorarea calității apei și pentru a asigura siguranța locuitorilor afectați de efectele infiltrațiilor la Salina Praid.
Povestea unei comori
Istoria exploatării sării din Transilvania îşi are originile undeva în epoca romană. „Tăieturile de sare” de la suprafaţă, abandonate de romani, au fost preluate de avari şi mai apoi de bulgari. Unul dintre căpeteniile ungurilor „Töhötöm” a fost informat de iscoadele sale, că în Ardeal „se sapă sare”.
După anul 1003 vasele care transportau sare, ale împăratului Ştefan I. cel Sfânt, circulau cu regularitate pe râul Mureş. Comunitatea arhaică de bunuri şi egalitatea în drepturi ale secuilor au influenţat hotărâtor mineritul şi comercializarea sării, de-a lungul timpului.
Unul din elementele de bază care constituia libertatea secuilor (libertas) era dreptul liber la sare. Aceasta este de fapt secretul istoriei mineritului sării din Praid, care s-a caracterizat, prin limitările periodice ale acestui drept, acordat secuilor.
Prima atestare scrisă, indirectă, cu referire la exploatarea sării din Zona Ocnelor, găsim în scrisoarea de privilegii acordat cavalerilor germani, de către regele Andrei al II-lea, în anul 1222. În această scrisoare se permitea cavalerilor să folosească pe râurile Mureş şi Olt câte şase ambarcaţiuni, cu care transportau sare şi alte mărfuri utile.
Următoarea menţiune a salinei din Secuime se face în 1405, când regele Sigismund de Luxemburg le interzice nobilimii să extragă sare de pe propriile moşii.
În anul 1463 regele Matei Corvin a întărit privilegiul secuilor cu privire la exploatarea şi comercializarea liberă a sării. Sarea din Ţinutul Sării a fost de la bun început avuţia comună a naţiei secuilor şi astfel, orice gospodărie secuiască primea sare gratis, până în anul 1562, când în urma înnăbuşirii răscoalelor din Secuime, regele Ioan Sigismund al II-lea a rechiziţinat salina din Praid în folosul camerei regale.
