'La Reci nu am făcut deocamdată niciun control. Singurul control este cel făcut de Garda Naţională pentru Protecţia Mediului să vedem dacă a fost respectată legislaţia de protecţie a mediului, în sensul de a obţine autorizaţii sau raport de mediu, dacă au fost dezbateri. Am dat dispoziţie comisarului general al Gărzii de Mediu să meargă înapoi la fabrică şi să vadă dacă au intrat în legalitate. De mâine, o să înceapă controlul. Am chemat şi directorul Direcţiei de Control pentru că vreau ca şi Direcţia de control a ministerului să meargă să vadă care este adevărul, deoarece ultima informaţie care mi-a venit este că inclusiv autorizaţia de construire a acestei fabrici nu există. La ora actuală, aceasta este informaţia pe care o am, că autorizaţia nu ar fi fost obţinută, cea de construire a fabricii. O să verificăm începând de mâine. Să sperăm că cel mai devreme o să poată şi Direcţia de Control să meargă în control la Reci vineri', a declarat ministrul Mediului, într-un interviu acordat Europa FM. 

Marţi, Holzindustrie Schweighofer a anunţat, printr-un comunicat de presă, că a început operaţiunile în noua fabrică de cherestea de la Reci, judeţul Covasna. Potrivit reprezentanţilor companiei, acest proiect reprezintă o investiţie de 150 milioane de euro şi va genera 650 de locuri de muncă direct în fabrică şi alte peste 2.000 de locuri de muncă în regiune. 

Graţiela Gavrilescu a mai afirmat că Direcţia Generală de Control a ministerului a efectuat verificări la cele două puncte de lucru ale firmei austriece, de la Sebeş şi Rădăuţi, pentru a vedea dacă acestea au înregistrat masa lemnoasă şi pentru a identifica provenienţa acesteia. Concluzia a fost că masa lemnoasă a fost tăiată ilegal şi introdusă în firme 'fantomă'. 

'În urma controlului executat de Direcţia Generală de Control din Ministerul Mediului la Holzindustrie, la cele două puncte de lucru, la Sebeş şi Rădăuţi, control efectuat şi pe orizontală şi pe verticală la firmele care au deservit, care au adus masa lemnoasă la punctele respective, să vedem dacă firmele respective au înregistrat masa lemnoasă, dacă au circulat facturi din punct de vedere fiscal, dar şi să identificăm provenienţa masei lemnoase, s-a constatat că în multe dintre cazurile respective s-a ajuns la concluzia că masa lemnoasă a fost tăiată ilegal, a fost introdusă în firme – s-a constatat 'fantomă' – pentru că multe s-au şi închis. Deci, evaziune fiscală mare, pentru că masa respectivă s-a dus la export. A fost introdusă printr-o factură, a intrat în procesul respectiv de fabricaţie, fie că a fost cherestea sau alt produs, dar de fapt traseul a fost exportul', a explicat ministrul Mediului. 

Şeful de la Mediu a menţionat că au fost sesizate toate instituţiile abilitate ale statului care trebuie să instrumenteze acest caz, 'pentru că există suspiciune şi pentru că există indicii' că masa lemnoasă nu a fost cumpărată în mod legal. 

'Este în anchetă acest caz. Nu sunt puţine firmele care au trebuit controlate de noi. Am mers în profunzime. Într-o lună şi jumătate au fost evaluate, supuse controlului, numai de către Direcţia Generală de Control, peste 50 de firme şi 11 ocoale silvice private şi de stat, pentru că autorizaţia de tăiere ţi-o dă cineva', a mai spus Graţiela Gavrilescu. 

Potrivit Raportului Agenţiei pentru Investigaţii de Mediu (Environmental Investigation Agency – EIA), prezentat în urmă cu o săptămână într-o conferinţă de presă, aproximativ 50% din lemnul tăiat în România a provenit, în ultimul deceniu, din surse ilegale, iar în majoritatea cazurilor investigate destinaţia lemnului ilegal a fost compania austriacă Schweighofer. 

De asemenea, datele arată că, în perioada 2000 – 2011, o suprafaţă de 280.000 de hectare de păduri a fost pierdută sau degradată, într-un ritm de 3 hectare/oră. În acelaşi timp, dintr-o actualizare realizată în 2015, reiese că pierderea pădurii a avut loc în acelaşi ritm, în intervalul 2012 – 2014. 

Rezultatele raportului sunt, însă, contestate de compania austriacă, care precizează că este adepta prelucrării responsabile a lemnului. 

''Tăierile ilegale de lemn afectează grav pădurile, precum şi întreaga industrie de prelucrare a lemnului, astfel că este în interesul tuturor să promovăm sustenabilitatea, să avem un sistem riguros şi eficient de control al originii lemnului şi să prelucrăm doar lemn cu documente complete şi corecte, care respectă toate reglementările din România şi din Uniunea Europeană'', se arată într-un comunicat al companiei austriece, dat publicităţii miercuri, 21 octombrie. 

În urma apariţiei în presă a mai multor articole care au vizat posibile nereguli produse în sectorul forestier, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Graţiela Gavrilescu, a declanşat, în perioada 7 aprilie – 12 iunie 2015, un amplu control atât la Holzindustrie Schweighofer Sebeş şi Holzindustrie Schweighofer Rădăuţi, cât şi la sediile sau punctele de lucru ale principalilor furnizori de materiale lemnoase către operatorul economic în cauză. 
"Scopul controalelor a fost verificarea respectării prevederilor legale referitoare la provenienţa, transportul, depozitarea, prelucrarea primară şi comercializarea materialelor lemnoase, inclusiv importul acestora'', notează sursa citată. 

La finele lunii iulie 2015, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a transmis Parchetului General rapoartele de control referitoare la activitatea mai multor operatori din sectorul forestier. 

Clarificare Holzindustrie Schweighofer privind fabrica de la Reci

Compania de valorificare a lemnului Holzindustrie Schweighofer a transmis un comunicat prin care îşi face cunoscut punctul de vedere asupra fabricii pe care a deschis-o în comuna Reci, judeţul Covasna.

"Holzindustrie Schweighofer respectă cu stricteţe toate prevederile legii şi promovează la nivel naţional şi global cele mai înalte standarde de responsabilitate publică, conforme cu normele impuse de autorităţile competente", se arată în comunicatul firmei.

"Compania noastră consideră că susţinerea unui business corect este o datorie nu doar legală, ci şi morală faţă de clienţi, angajaţi, comunitatea şi mediul în care ne desfăşurăm activitatea", menţionează documentul citat.

Potrivit comunicatului, proiectul de la Reci reprezintă o investiție de 150 milioane de euro, care va genera 650 de locuri de muncă direct în fabrică și alte 2.000 de locuri de muncă în sectoare conexe din regiune.

"O unitate de producţie de o asemenea anvergură şi cu un astfel de impact economic nu poate decide începerea activităţii fără a avea toate autorizaţiile necesare funcţionării sale în deplin acord cu legea", spun reprezentanţii companiei cu capital austriac.

"Fabrica de la Reci a început operațiunile în data de 20 august 2015, având următoarelor autorizaţii eliberate ca urmare a îndeplinirii tuturor cerinţelor stabilite prin lege: autorizaţia de construcţie nr.220 din 24.12.2013, eliberată de către Consiliul Județean Covasna; autorizaţia de funcţionare nr.2 din 13.08.2015, eliberată de către Primăria Comunei Reci; autorizaţia de mediu nr.66 din 07.08.2015, eliberată de către Agenția pentru Protecția Mediului Covasna", explică oficialii Holzindustrie Schweighofer.

AGERPRES