Înainte de întâlnirea cu sindicaliştii din penitenciare de la Ministerul Justiţiei, Tudorel Toader a spus că este pregătit pentru discuţii, „dar nici chiar la orice”, spunând că problemele din penitenciare îi sunt cunoscute.

"Orice problemă reală are o soluţionare favorabilă. Vă amintesc că avem 27.000 de deţinuţi şi 12.000 de funcţionari cu statut special din ANP (Administraţia Naţională a Penitenciarelor -n.r.). Vom vedea echilibrul necesar. Sigur urmează punerea în aplicare a legii cu privire la recursul compensatoriu şi atunci o parte dintre deţinuţi vor ieşi mai devreme din penitenciare decât durata pedepselor având în vedere cele 6 zile care se scad la 30 de zile de condiţii precare din penitenciare", a declarat Tudorel Toader.

Oficialul guvernamental a anunţat că vor fi analizate "ieşirile", care este cifra ce se stabilizează în rândul deţinuţilor, nevoia de personal a funcţionarilor cu statut special şi a reiterat ideea potrivit căreia "orice problemă reală are şi trebuie să aibă o soluţionare favorabilă".

Angajaţii din penitenciare au cerut demisia ministrului Justiţiei şi majorarea salariilor de bază cu 15%, acuzând Guvernul că discriminează salariaţii din închisori.

„Ministrul Justiţiei trebuie să răspundă pentru totala lipsă de implicare, angajaţii din penitenciare fiind singurii care nu beneficiază de majorarea cu până la 15% a salariului de bază acordată prin Ordonanţe de Urgenţă ale Guvernului tuturor celorlalţi angajaţi din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Practic, agenţii şi ofiţerii de penitenciare rămân singura categorie profesională din acest sector de activitate care nu beneficiază de această majorare salarială, deşi în perioada de consultări iniţiatorii proiectului şi instituţiile avizatoare au fost insistent sesizaţi de către sindicatele din penitenciare referitor la această problemă”, potrivit unui comunicat de presă al Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.