Ministrul Finanțelor aruncă bomba! Ce salarii vor fi înghețate
Florin Cîţu a declarat că a vorbit cu preşedintele Klaus Iohannis despre situaţia actuală a economiei şi despre măsurile pe care le are în vedere pentru redresarea situaţiei.
Discuția a avut loc luni iar una dintre soluții este îngheţarea salariilor demnitarilor, potrivit agerpres.ro
„Am discutat despre situaţia economiei, despre ce s-a discutat la ECOFIN şi despre buget, măsurile pe care le anunţasem public”, a spus Cîţu, într-o conferinţă de presă, răspunzând la întrebarea ce a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis.
Discuția cu președintele
Întrebat dacă i-a prezentat preşedintelui şi măsura îngheţării indemnizaţiei sale, şeful de la Finanţe a precizat: „Am discutat despre toate măsurile, iar aceasta era inclusă. Este o măsură pe care şi-o asumă Guvernul şi mergem mai departe”.
Care a fost răspunsul lui Iohannis?
Jurnaliştii au insistat să afle dacă Iohannis acceptă să-i fie îngheţat salariul, iar ministrul a răspuns afirmativ: „Acceptăm toţi”.
„Toată filosofia bugetului este construită pe eliminarea risipei şi de alocare a banului public cu prioritate către sectoarele care creează valoare adăugată. (…) Nu reducem cheltuielile, doar că nu va mai fi acel dezmăţ”, a adăugat Cîţu.
Ministrul a menţionat şi faptul că Ministerul Muncii lucrează la elaborarea unui act normativ privind interzicerea acumulării pensiei cu salariul, însă nu a dat detalii.
El a mai spus că proiectul de buget pentru anul viitor va fi gata în perioada 15-20 decembrie.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





