Virgil Popescu a declarat că prin crearea unei piețe concurențiale clientul trebuie să fie în centrul problemei, nu furnizorul și că nu dorește să pună pe drumuri 6 milioane de oameni. În schimb, vrea să oblige furnizorii să ofere cele mai bune prețuri la energie, astfel încât consumatorul să beneficieze de cea mai bună ofertă.

“Nu pun 6 milioane de oameni pe drumuri să-și schimbe contractele într-o lună, două sau într-un anumit termen, ci oblig furnizorii să ofere cele mai bune prețuri la energie, în așa fel încât consumatorul să beneficieze de cea mai bună ofertă.

E vorba de gândire, de concepția de la început a acestui market design. Noi acum creăm o piață concurențială, o gândim. Păi dacă o gândim și-i facem un market design, atunci pornim de la premisa că avem în centrul acestei piețe clientul, nu furnizorul”, a declarat la Digi24, Virgil Popescu.

Ministrul Energiei a mai precizat că săptămâna trecută a avut o ședință la Consiliul Concurenței, unde a participat și ANRE, și că s-a căzut de acord la un anumit principiu.

“Joi am avut o ședință la Consiliul Concurenței, împreună cu ANRE, și am căzut de acord pe acest principiu: Da, există acest serviciu universal mai scump, dar el este o excepție, nu o regulă, așa cum a fost făcut de ANRE. Omul trebuie să beneficieze la această trecere, conștient, de cea mai bună ofertă pe care furnizorul său o are în piață, acesta este principiul”, a mai spus acesta.

Ce ar trebui să facă furnizorii în această situație

Pentru ca toată lumea să înțeleagă principiul la care s-a căzut de acord, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a venit cu un exemplu în acest sens. Așadar, șeful de la Energie a explicat că până când consumatorul își va căuta și va decide care e varianta cea mai bună pentru el, furnizorul actual are datoria să-i propună cea mai bună ofertă pe care o are în piață.

“Furnizorul trebuie să spună: dacă vrei să rămâi la mine, ai oferta asta, dacă nu vrei să rămâi, poți pleca. Dacă nu te muți între timp, îți rămâne această ofertă. Așa trebuie făcut, nu să ma duc eu să caut, eu să am timp să caut, dar până găsesc, să am cea mai bună ofertă a furnizorului meu, nu pe cea mai scumpă.

Acesta este principiul asupra căruia am căzut de acord cu ANRE și Consiliul Concurenței, principiul este concurențial, să existe prețul comercial cel mai bun la furnizorul cu care am deja contract pe o perioadă de timp.

În acest timp, de 6 luni să spunem, furnizorul meu trebuie să ma informeze de toate ofertele sale, dar și ceilalți pot veni către mine către mine cu ofertele lor. Eu pot rămâne sau pot pleca”, a mai explicat Ministrul Energiei.

Consumatorii nu vor fi presați de timp

Ministrul Energiei a mai precizat la Digi 24 că românii vor avea tot timpul să decidă care este oferta potrivită lor, fără a fi presați.

“După ce se va modifica, probabil în această săptămână, nu mai e nicio grabă cu schimbarea contractelor. Pentru că nu mă mai ține nimeni într-un preț de serviciu universal mai scump, ci beneficiez de la furnizorul meu actual de cea mai bună ofertă și apoi am tot timpul, șase luni, zece luni, să mă gândesc până când vine o ofertă mai bună.

Iar aici va interveni autoritatea de reglementare, pentru că în mod cert clientul trebuie să aibă un contract. Putem folosi contractul de serviciu universal, dar pe acest contract omul nu va plăti prețul de serviciu universal, ci la final, lună de lună, va plăti concurențial”, a mai spus Popescu.

Sursă foto: INQUAM/Alexandra Pandrea