Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu a declarat, sâmbătă seara, că formularul publicat de Ministerul Sănătăţii privind consimţământul părinţilor pentru testarea antigen a copiilor care prezintă simptome asociate cu boala COVID-19 va fi modificat, urmând să fie adăugate informaţii ca să fie adus în conformitate cu legislaţia în domeniu.

“Cineva s-a grăbit, într-adevăr, din păcate. Acest formular va fi schimbat, vor fi adăugate informaţii ca să fie adus în conformitate cu legislaţia în domeniu (…) Probabil că din dorinţa de a face bine, în spiritul prevenţiei s-au strecurat şi astfel de erori care sunt generate doar de grabă, nu de rea intenţie…”, a afirmat Cîmpeanu, la postul Realitatea Plus.

Ministrul Educației: Părinții nu sunt obligați să completeze acest formular

El a subliniat că părinţii nu sunt obligaţi să completeze acest formular şi nici nu au cum să fie obligaţi, conform legislaţiei în vigoare. De asemenea, ministrul Educației a arătat că se vor instrui cadrele didactice să primească formularul de la acei părinţi care vor dori să aducă luni acest formular completat, din propria iniţiativă.

“Nu există niciunde obligativitatea şi nici nu ar putea să existe obligativitate. Pe de altă parte, acei părinţi care doresc să-şi dea acordul înainte, nu pot fi opriţi. Iarăşi, nu există o reglementare, este normal. Însă, aceste acorduri trebuie preluate de cineva şi trebuie prelucrate de către un operator certificat pentru prelucrarea datelor cu caracter personal (…) Acel formular în şcoală trebuie primit de cadre didactice, de diriginte, de învăţător. Cadrele didactice din şcolile din România nu pot face astfel de operaţiuni fără ca Ministerul Educației, prin inspectoratele şcolare către şcoli, să decidă acest lucru. Iar Ministerul Educaţiei nu a făcut niciun anunţ, ieri. Ministerul Educației a venit astăzi cu un comunicat care face de fapt o traducere a precizărilor din ordinul de ministru comun educaţie-sănătate”, a evidenţiat ministru Cîmpeanu.

Formularul nu trebuie completat din prima zi de școală

Totodată, el a subliniat că nu este prevăzut nicăieri că acel formular trebuie completat din prima zi de şcoală.

“Acel formular trebuie să fie scris şi semnat şi va fi necesar în cazul în care copilul prezintă simptome sau în cazul în care sunt colegi contacţi direcţi ai unui caz confirmat, subliniez confirmat, nu numai cu supoziţii, cu simptome. Acel formular nu este necesar în prima zi de şcoală, nu scrie niciunde. Dacă cineva vrea să-l ducă în prima zi de şcoală, noi vom încerca să acoperim şi această situaţie şi să transmitem precizări către şcoli în aşa fel încât luni profesorii să le primească de la acei părinţi care benevol, voluntar doresc”, a explicat ministrul Educației.

Elevul nu va fi testat la școală dacă nu există consimțământul părintelui

De asemenea, ministrul Cîmpeanu a mai punctat că părinţii au dreptul să nu îşi dea acest consimţământ, iar în acest caz copilul care prezintă acele simptome nu va fi testat la şcoală sau de către DSP, ci va fi dus la medicul de familie care va decide în privinţa paşilor de urmat.

“Dacă nu face obiectul unei situaţii speciale, să aibă simptome în şcoală sau să fie contact direct al unui caz confirmat, niciodată nu o să vă întrebe nimeni de acest formular. Dacă se întâmplă să facă obiectul unei situaţii speciale, să aibă simptome, ne dorim cu toţii să nu, sau să fie contact direct al unui coleg de clasă confirmat, în această situaţie vi se va cere acest consimţământ informat şi semnat. Nu merge electronic, din motive juridice. Dacă dumneavoastră îl daţi, el va putea fi testat în şcoală dacă există cabinet medical, sau la DSP. Dacă dumneavoastră nu vi-l daţi, copilul va merge cu dumneavoastră acasă şi medicul de familie vă va spune ce paşi trebuie să urmaţi şi, bineînţeles, fiecare părinte este interesat de sănătatea copilului”, a mai afirmat ministrul Cîmpeanu.

Şi premierul Florin Cîţu a declarat, sâmbătă, că părinţii nu trebuie să se prezinte la şcoală cu un formular completat prin care să-şi dea acordul pentru testarea COVID a copiilor şi că se va face acest lucru doar în cazul în acelor copii care prezintă simptome.