Ministrul Economiei vrea reguli clare pentru eliminarea numirilor controversate
Ministrul Economiei, Radu Miruță, propune clarificarea legislativă a situațiilor în care procedurile de selecție pentru membrii consiliilor de administrație pot fi anulate, motivând că unele persoane implicate în astfel de procese au probleme de integritate sau sunt vizate în dosare penale.
Potrivit acestuia, reglementările actuale permit accesul în funcții de conducere ale companiilor de stat unor indivizi care nu îndeplinesc criteriile minime de competență sau integritate.
„O construcție economică serioasă pleacă de la garanția că oamenii buni ajung în conducerea companiilor de stat”, a afirmat Radu Miruță într-un comunicat oficial.
El subliniază că modificările propuse la legislația privind guvernanța corporativă vin ca răspuns la disfuncționalități identificate în practică, nu din teorie
„Amendamentele pe care le-am propus la OUG 109/2011 sunt exact soluții la problemele pe care le-am observat în practică, nu povești. Avem nevoie de o lege care să încurajeze performanța, nu să o încurce”.
Ce se întâmplă atunci când există doar un singur candidat
Un aspect problematic evidențiat de ministru este acela că, în cazul în care pentru un post într-un consiliu de administrație există un singur candidat, numirea acestuia devine obligatorie, chiar și în lipsa unei competiții reale – fapt care contravine principiului meritocratic, potrivit punctului său de vedere.
Propunerile legislative formulate includ posibilitatea anulării rezultatelor selecției și stabilesc clar condițiile în care o astfel de măsură poate fi aplicată. Astfel, autoritatea publică responsabilă va avea dreptul să anuleze procesul de selecție dacă nu au fost respectate dispozițiile legale ori metodologia aplicabilă sau dacă criteriile stabilite nu sunt obiective și nu reflectă cerințele de experiență pentru funcțiile de administrator sau director general.
Orice anulare va fi notificată către AMEPIP (Autoritatea pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice).
Totodată, persoanele revocate în urma anulării procedurii nu vor beneficia de compensații financiare.
Pentru a garanta accesul specialiștilor cu experiență din sectorul privat, ministrul propune includerea explicită, în OUG 109/2011, a obligației de a permite participarea candidaților din mediul privat, cu studii și experiență relevante. „Ca o garanție suplimentară că procedurile de selecție sunt făcute astfel încât la conducerea companiilor de stat să ajungă profesioniști, interesați să urmărească exclusiv binele respectivei companii”, se arată în documentul citat.
Anunțurile de recrutare vor trebui să menționeze deschiderea competiției
Concret, anunțurile de recrutare vor trebui să menționeze deschiderea competiției pentru specialiști din mediul privat, inclusiv prin utilizarea platformelor moderne de recrutare. De asemenea, se va ține cont de experiența în management în firme private sau multinaționale, în paralel cu experiența în instituții de stat.
În sprijinul acestor modificări, ministrul invocă disfuncționalitățile grave constatate în procesul de selecție a conducerii din șase companii aflate în subordinea Ministerului Economiei. Situații similare au fost semnalate și de ministra Mediului, Diana Buzoianu, în cazul selecției pentru noua conducere a Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva.