Ministrul de Externe Oana Ţoiu a reacţionat după ce o dronă a intrat în spaţiul aerian românesc

Ministrul de Externe a informat că Forțele Aeriene Române au interceptat o dronă rusească care a pătruns în spațiul aerian românesc în apropierea Dunării. Două avioane F-16 de la Baza 86 Aeriană au urmărit drona timp de 50 de minute, până când aceasta a părăsit teritoriul, fără a provoca pagube sau victime. De asemenea, două Eurofighter germane aliate au fost pregătite în aer pentru monitorizarea situației. Ministrul a subliniat că populația nu a fost pusă în pericol, dar a calificat acțiunea Rusiei drept inacceptabilă și iresponsabilă.

”Forţele Aeriene Române au interceptat o dronă rusească ce a încălcat spaţiul nostru aerian în apropierea Dunării. Două avioane F-16 de la Baza 86 Aeriană au urmărit drona până când aceasta a părăsit spaţiul nostru aerian, fără a provoca pagube sau victime, după 50 de minute, iar două Eurofighter germane aliate au fost de asemenea pregătite în aer, monitorizând situaţia. Populaţia din România nu a fost niciun moment în pericol, dar astfel de acţiuni ale Rusiei sunt inacceptabile şi iresponsabile”, a scris ministrul pe X.

Va ridica problema acțiunilor Rusiei la Adunarea Generală a ONU

Ministrul Oana Ţoiu a afirmat că România condamnă comportamentul Rusiei și ia toate măsurile necesare pentru a-și proteja suveranitatea și securitatea. Ea a precizat că țara noastră este în contact permanent cu partenerii și aliații din UE și NATO pentru a gestiona provocările Rusiei, inclusiv cea mai recentă, și a subliniat necesitatea creșterii costului acțiunilor ilegale și provocatoare ale Moscovei prin adoptarea rapidă a celui de-al 19-lea pachet de sancțiuni și implementarea măsurilor din cadrul operațiunii NATO „Eastern Sentry”.

”Suntem în contact permanent cu partenerii şi aliaţii noştri din UE şi @NATO cu privire la provocările Rusiei, inclusiv cea mai recentă. Trebuie să creştem eficient costul acţiunilor vădit ilegale şi provocatoare ale Rusiei prin adoptarea rapidă a celui de-al 19-lea pachet de sancţiuni şi a întregului spectru de măsuri din cadrul operaţiunii NATO „Eastern Sentry””, precizează Ţoiu.

Ţoiu a anunțat, de asemenea, că va ridica problema acțiunilor Rusiei la Adunarea Generală a ONU, solicitând respectarea strictă a sancțiunilor internaționale.